Administrația Fritz a câștigat astăzi la Arad dreptul de a evacua familia de romi de mătase Bona din casa interbelică de pe strada C. D. Loga 52. Reamintim, primăria s-a putut intabula deoarece în perioada comunistă, casa a fost naționalizată, dar statul a uitat să se și intabuleze, iar sentința creează precedente interesante, pentru că România are multe astfel de situații.
Imobilul, o fostă vilă unifamilială, a fost a familiei Ienciu. Urmașii, care au același nume de familiei, locuiesc în Arad. Pe timpul regimului comunist, casa fusese apartamentată. Ulterior, după Revoluție, firește, casa urma să fie retrocedată urmașilor familiei Ienciu. Doar că familia de romi a lui Ionelaș Cârpaci, care avea diverse ”ponturi” despre situația juridică a caselor istorice din oraș, a folosit o procură falsă și s-a intabulat pe casă, ca și cum erau urmașii familiei Ienciu. Ulterior, cu treaba „rezolvată” cadastral, au căutat familia și le-au dat bani pentru a renunța la orice pretenții de retrocedare. În orice proces declanșat și judecat profesionist, falsul s-ar fi dovedit, iar familia Ienciu ar fi devenit proprietara casei. Doar că arădenii au renunțat la pretenții. Ulterior, în timp, au vândut casa altui clan de țigani de mătase din oraș, Bona, de altfel, până la vreo dovadă contrarie, cumpărători de bunăcredință. Care s-au apucat și au renovat în stilul propriu al etniei casa, mai mult la interior, fără mari modificări ”specifice” la exterior.
Administrația Fritz a speculat portița legislativă lăsată de faptul că statul român nu a abolit niciodată Decretul de naționalizare din 19 aprilie 1950. Și pentru că în justiție administrația Robu a avut o acțiune care a dovedit că actele folosite de clanul Cârpaci erau false, Primăria Municipiului Timișoara a cerut să se re-intabuleze ca stat român pe casă, căci intabularea fostilor proprietari devenise nulă. Practic, s-a cerut revenirea la situația anterior falsului, deci la cea în care statul era proprietar. Însă pentru a putea scoate efectiv familia Moma a fost nevoie de alt proces, de evacuare. Iar romii au cerut strămutarea la Tribunalul Arad, acolo unde locuiesc moștenitorii Ienciu, care au și intervenit în proces în favoarea familiei Bona. Inițial, sentința a fost favorabilă!
Dar apelul, care a fost amânat și din cauza grevei judecătorești, a fost câștigat azi de administrația Fritz. „Respinge cererile de repunere pe rol a cauzei formulate de intimaţii Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius. Respinge cererea de suspendare a cauzei. Admite apelul principal exercitat de apelanţii Statul Român prin Municipiul Timişoara prin primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara în contradictoriu cu intimaţii Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius împotriva sentinţei civile nr. 6628/27.05.2025 pronunţată de Judecătoria Arad. Schimbă în tot sentinţa. Dispune evacuarea pârâților Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius din imobilul situat în Timişoara, B-dul C.D. Loga, nr.52, înscris în CF nr. 425860, CF vechi 207 Timişoara, identificat prin număr topografic 123. Respinge apelul incident exercitat de Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius împotriva aceleiaşi sentinţe. Respinge apelul exercitat de intervenienţii Ienciu Aurel Silviu şi Ienciu Cristian Liviu atât împotriva încheierii din 05.12.2024 cât şi împotriva sentinței civile nr. 6628 din 27.05.2025 pronunțate de Judecătoria Arad în dosarul nr. 35005/325/2023. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată astăzi, 11.11.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Document: Hotarâre 649/2025 11.11.2025”, se arată pe siteul Tribunalului Arad.
Mai cu seamă că vara aceasta, administrația Fritz a obținut explicit dreptul radierii Statului Român din cartea funciară și intabularea Primăriei Timișoara. Astfel, s-a invocat lipsa calității procesuale a familiei Bona. Acum, pentru ca evacuarea să se și facă, trebuie ca instanța să trimită motivarea redactată, aspect ce durează, de obicei, câteva săptămâni. Ulterior, dacă familia nu pleacă de bunăvoie, se va apela la un executor judecătoresc, căci așa e procedura. Planul administrației Fritz este să facă acolo o grădiniță.
Însă acest proces naște multe întrebări. Se pot intabula primăriile și pe alte imobile naționalizate în secolul trecut, dar pe care statul român nu s-a intabulat?



