Adio, Europa! CSM Lugoj a pierdut și al doilea meci cu CSM Constanța

CSM Lugoj a pierdut cu 3-0 al doilea meci cu CSM Constanța, jucat miercuri seara pe terenul propriu în runda a doua de play-off, faza locurilor 5-8. În tur, dobrogencele au câștigat cu 3-2 și astfel, merg mai departe în lupta pentru 5-6, în timp ce bănățencele nu vor avea nici măcar locul de Cupa Balcanică.

Constanța a reușit să se desprindă relativ repede, în condițiile în care Lugojul a jucat din nou fără centrii Mănăilă și Duțu sau universalul Pârv, toate accidentate. După ce oaspetele au avut și 7 puncte la 14-21, au terminat primul act la scorul de 20-25. A fost și mai simplu în al doilea set, încheiat cu 25018 pentru Constanța, când lugojencele nu au mai punctat nici cu serviciul. A fost 16-24, iar bănățencele au salvat doar două mingi de set, până la 18-25.

Gazdele au început mult mai bine setul trei, cu atacuri mult mai bine plasate. Constanța a egalat prima dată la 16, după ce Tarin a trimis în fileu, dar bănățencele au preluat iar conducereacu punctele aduse de Diaz Caziro. Rocha da Silva a egalat la 19 și apoi 20, pentru ca James Martin să le aducă pe dobrongece în avantaj și apoi să ia setul cu 25-22. Astfel, după ani buni, lugojencele nu termină în primele șase echipe din campionat și nu joacă în Europa.

Tarin a fost cea mai bună realizatoare a Lugojului, cu 12 puncte, urmată de Diaz Cairo, cu 10, Artin și Kindelan, cu 9 puncte fiecare, Massip, cu 7, și Rankovic, cu 2. Asonja a semnat cele mai multe puncte ale Constanței, 17.

Lugojul va juca acum cu Rapdi București, pentru locul 7. Primul joc e în Banat, în 18 aprilie.