Accident în Parcul Tehnologic Timișoara. Un bărbat a ajuns la spital

Un bărbat a ajuns la spital în această dimineață, după un accident în Parcul Industrial și Tehnologic Timișoara. De vină a fost un alt șofer.

Vinovatul este un șofer de 20 de ani, care circula cu mașina prin PITT. El a lovit o autoutilitară condusă de un bărbat de 32 de ani. Autoutilitara s-a răsturnat și a lovit o altă mașină parcată. Șoferul de 32 de ani a fost rănit și dus la spital. Poliția a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.