Un șofer a băgat o tânără nevinovată în spital, după un accident în lanț. S-a întâmplat marți la amiază în Calea Aradului.
Vinovatul are 45 de ani și venea dinspre Liege. A lovit din spate o mașină condusă de o fată de 19 ani, care a fost proiectată într-o mașină din față condusă de un bărbat de 57 de ani. Fata de 19 a fost dusă la spital, rănită. Vinovatul a fost depistat cu alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliția a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.



