Primăria comunei Becicherecu Mic din județul Timiș a pierdut un venit suplimentar la bugetul local, după ce un cetățean care închiriase câteva pășuni de la administrația locală a cerut încetarea contractului înainte de termen.
Acesta a notificat autoritățile locale că nu mai poate folosi terenurile respective, pentru că au fost distruse de lucrările de extindere a rețelelor de utilități.
Solicitarea sa, de încetare a contractului de închiriere pajiști, încheiat în primăvara anului trecut, a fost dezbătută în ședința Consiliului Local Becicherecu Mic din luna iulie.
”Prin prezentul raport de specialitate constatăm că domnul Salcu Aron a sesizat că pe cele trei terenuri închiriate în vederea pășunării animalelor și a producției de masă verde s-au demarat lucrări la extinderea rețelei de apă-canal și suprafața închiriată a devenit impracticabilă”, se arată în motivarea administrației locale.
Autoritățile locale au stabilit că cetățeanul în cauză ”va achita contravaloarea contractului de închiriere pe perioada 01.01.2025 – 17.07.2025 până la termenul de plată prevăzut în contract, urmând ca diferența de plată să nu mai fie datorată de domnul Salcu Aron ca efect al încetării relației contractuale dintre părți”, se arată în hotărârea Consiliului Local al comunei Becicherecu Mic.



