A nesocotit ordinul de protecție și s-a apropiat de fosta iubită, care l-a dat în vileag

Catuse

Un tânăr a vrut să discute ieri seară cu fosta iubită, în zona Bucovinei din Timișoara. Fata avea însă ordin de protecție împotriva lui, și l-a reclamat.

Fata de 23 de ani avea un ordin de protecție confirmat de instanță, care îi interzicea fostului iubit de 32 de ani să se mai apropie de ea. Ieri seara, când fata își plimba câinele pe strada Martir Cernăianu, s-a apropiat de ea, cu un pas destul de grăbit. El s-a oprot când a realizat că tânăra îl filma. Fata îi și spune, la un moment dat, ce caută lângă ea. Ulterior, tânăra a mers la Secția 4 și a depus plângere.

Poliția l-a reținut pentru 24 de ore pe bărbat, pentru încălcarea ordinului de protecție.