Luni a început acțiunea de plantare a pădurii UVT, proiect ecologic din comuna Giulvăz. Pe lângă împădurirea în sine, proiectul presupune ca în viitor, acolo să se facă și cercetare.
Palntarea se face pe terenuri degradate din Giulbăz, cu plopi energetici. Arborii au creștere rapidă, reduc dioxidul de carbon din aer, curăță apa, stabilizează solul, iar lemnul lor e o masă verde ce se transformă ușor în energie. La startul plantării au participat rectorul Marilen Pirtea, dar și prorectorul Mădălin Bunoiu, alături de agricultorul pesedist Alexander Degianski. „Pădurea de plopi energetici reprezintă un model de bună practică în utilizarea inteligentă a terenurilor și în promovarea energiei curate. Ne mândrim cu astfel de soluții, cu proiecte în care comunitatea academică din UVT investește energie și creativitate. La finalul anului trecut am lansat acest proiect, o intervenție strategică pe terenurile degradate din zona Giulvăz, în parteneriat cu un alumnus al universității noastre, Alexander Degianski. Este un exemplu autentic de responsabilitate intergenerațională: absolvenții de ieri contribuie la viitorul studenților de astăzi și la dezvoltarea durabilă a regiunii”, spune rectorul Marilen Pirtea.
Se vor planta, în total, peste 5000 de plopi energetici. În viitor, acolo se doresc să se facă cercetările din domeniile biologiei, geografiei și chimiei. „Pentru noi, însă, proiectul nu înseamnă doar plantare. Înseamnă educație și cercetare. Ne dorim să dezvoltăm aici un laborator viu forestier – o infrastructură în aer liber pentru cercetare aplicativă interdisciplinară în biologie, geografie, chimie și alte domenii conexe. Studenții și cercetătorii noștri vor putea analiza direct procesele de regenerare a solului, captarea carbonului și dinamica biodiversității. Astăzi, facem pasul decisiv, începem plantarea. Este momentul în care un angajament devine acțiune. Astfel, o inițiativă strategică începe să producă efecte reale – pentru mediu, pentru comunitate și pentru generațiile viitoare”, mai spune Pirtea.
Studenții UVT sunt invitați să adopte un copac și să devină ambasadori Green UVT, iar absolvenții sunt chemați să se implice în plantări. De asemenea, UVT speră ca partenerii să se alături plantărilor.



