În noaptea de sâmbătă spre duminică, autoritățile au făcut un control amplu în Timișoara. Nu s-au depistat însă mari nereguli.
Controlul s-a făcut între orele 23-4. Au fost mobilizate foarte multe forțe de ordine: polițiști de ordien publică, investigații criminale, proximitate, sisteme de securitate, luptătorii SAS, dar și jandarmi, pompieri și polițiști locali. S-au legitimat 800 de persoane și verificat 80 de autovehicule. În total, s-au dat 31 de amenzi în cunatum de 56.400 de lei.
Trei amenzi s-au dat pentru nerespectarea legislației privind paza obiectivelor, în cunatum de 20.000 de lei, alte opt pentru tulburarea ordinii și liniștii publice cu suma totală de 8900 de lei, iar 19 sancțiuni de 27.500 de lei au fost date de ISU. Poliția Locală a dat patru amenzi de 11.500 de lei și a suspendat activitatea unei societăți comerciale.



