O bancă în parc, peste 10.000 de lei. O hartă a parcului, 15.000 de lei. Sunt câteva dintre costurile estimate în documentația pentru viitorul parc din zona Schit din Alba Iulia și au ajuns subiect de dispută politică. PSD Alba Iulia cere administrației conduse de liberalul Gabriel Pleșa să explice cum s-a ajuns la asemenea sume și să le revizuiască înainte ca estimările de pe hârtie să se transforme în cheltuieli efective.
Proiectul „Amenajare parc cu spații recreative și de agrement în zona Schit” presupune transformarea fostului ștrand într-un parc de peste două hectare, investiția totală fiind estimată la peste 26,2 milioane de lei. Documentația tehnico-economică și indicatorii au fost aprobați de Consiliul Local Alba Iulia pe 21 septembrie.
Problema ridicată de PSD este însă ascunsă printre cifrele studiului de fezabilitate.
Potrivit comunicatului social-democraților, documentația prevede 17 bănci cu spătar, evaluate la câte 10.650 de lei bucata. În total, 181.050 de lei. Pentru un element de semnalistică denumit „hartă parc” apare o valoare estimată de 15.000 de lei.
Adică, la un calcul simplu, peste 2.000 de euro pentru o bancă.
„Ne dorim ca această investiție să fie realizată. Alba Iulia are nevoie de spații verzi, de locuri de joacă și de zone moderne în care oamenii să își poată petrece timpul liber. Dar faptul că susținem proiectul nu înseamnă că trebuie să acceptăm, fără explicații, orice cost prevăzut în documentația acestuia”, transmite PSD Alba Iulia.
Consilierul local PSD Florin Tomuța a prezentat și o comparație: o bancă stradală cu spătar și picioare din fontă comercializată cu 1.709 lei, față de cei 10.650 de lei prevăzuți în studiul de fezabilitate. Chiar PSD admite însă că nu poate susține că cele două produse au aceleași specificații tehnice.
„Ne dorim parcul de la Schit. Am susținut începerea investiției și vrem să o vedem realizată. Dar un parc nu trebuie să însemne bănci estimate la peste 10.000 de lei bucata, fără o justificare clară a acestui cost”, mai transmite PSD Alba Iulia.
Proiectul parcului este unul amplu: pe terenul degradat al fostului ștrand sunt prevăzute zone de joacă și fitness, spații de picnic și relaxare, alei, infrastructură verde-albastră și plantarea a 180 de arbori.
Banul public merită măsurat de două ori înainte să fie cheltuit o dată
Dincolo de disputa PSD–Primărie, rămâne o întrebare cât se poate de legitimă: de ce costă o bancă 10.650 de lei? Dacă există vreo explicație, administrația ar trebui să o prezinte clar.
Mai ales într-o perioadă în care discursul public este dominat de austeritate, economii și necesitatea de a cheltui mai atent banii statului, exigența nu poate funcționa doar pentru cetățean. Trebuie să înceapă chiar de la instituțiile care administrează banii publici.



