PNL Timiș se poziționează în spatele premierului desemnat Siegfried Mureșan. Marilen Pirtea îl prezintă drept un negociator cu experiență la Bruxelles și mizează tocmai pe profilul său european într-un moment în care Mureșan trebuie să facă însă o negociere mult mai apropiată de casă: construirea unei majorități parlamentare pentru viitorul Guvern.
Pirtea pune accentul pe experiența europeană a lui Mureșan și, în special, pe rolul acestuia în negocierile pentru viitorul buget multianual al Uniunii Europene.
„Siegfried Mureșan este considerat în Europa politică un abil negociator, eficient mai ales în privința temei spinoase a viitorului buget multianual al Uniunii Europene”, afirmă Marilen Pirtea.
Rolul invocat de liderul liberal de la Timiș este unul concret. Mureșan este, alături de socialista portugheză Carla Tavares, co-raportor al Parlamentului European pentru cadrul financiar multianual 2028–2034, iar cei doi au coordonat poziția Parlamentului în perspectiva negocierilor cu Consiliul.
Pirtea consideră că această experiență poate fi transferată acum la București.
„Nominalizarea lui Mureșan pentru poziția de prim-ministru, cu sarcina de a forma o nouă echipă guvernamentală la Palatul Victoria, readuce la București un specialist respectat, europarlamentar PNL, parte din echipa de negociatori ai Parlamentului European”, susține rectorul UVT.
Negocierile pentru viitorul buget european sunt departe de a fi o formalitate. Parlamentul European și-a adoptat în aprilie poziția pentru cadrul financiar 2028–2034, iar discuțiile cu statele membre privesc inclusiv dimensiunea bugetului și modul în care vor fi finanțate prioritățile Uniunii în următorii ani.
În plan intern, Pirtea spune că așteaptă de la Mureșan un Executiv construit în jurul eficienței și al unor politici liberale.
„Siegfried Mureșan își propune să reușească instalarea unui guvern chemat să-și asume eficiența ca valoare primordială, cu un program de inspirație liberală, promovând măsuri reformatoare, atât de necesare României”, afirmă Marilen Pirtea.
Mesajul se încheie cu asumarea explicită a sprijinului politic: „PNL Timiș îl susține pe Siegfried Mureșan, pentru o Românie modernă, reformată, în Europa unită”.



