Simulare. Scurgere masivă de GPL, incendiu și explozie la Lugoj

Scurgere masivă de GPL în timpul încărcării unei autocisterne cu propan, urmată de incendiu și explozie, iar o persoană suferă arsuri pe 30% din suprafața corpului. A fost scenariul unui exercițiu desfășurat de pompierii din Timiș în Lugoj, obiectiv încadrat sub incidența legislației Seveso privind accidentele majore cu substanțe periculoase.

 

Exercițiul a urmărit testarea Planului de Urgență Externă, respectiv modul în care ar reacționa forțele de intervenție dacă un asemenea accident s-ar produce în realitate.

 

„Scenariul a presupus o scăpare masivă de GPL, urmată de incendiu și explozie, în timpul operațiunii de încărcare a unei autocisterne cu propan. În urma exploziei, o persoană a fost rănită, prezentând arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului”, a transmis ISU Timiș.

 

Pompierii au testat procedurile de alarmare și intervenție, limitarea efectelor unui accident cu substanțe periculoase, dar și operațiunile de căutare și salvare a victimei și acordarea primului ajutor.

 

Potrivit ISU Timiș, astfel de simulări au rolul de a verifica atât capacitatea de răspuns a echipajelor, cât și cooperarea dintre structurile care ar trebui să intervină în cazul unui accident industrial major.