Fritz își trece „verdele” în bilanț, cu 15 zile înainte de plecare. Ce îi răspund timișorenii!

Dominic Fritz continuă numărătoarea inversă până la plecarea de la Primăria Timișoara și, cu 15 zile rămase, pune pe masă bilanțul „verde” al administrației sale: peste 10.000 de copaci plantați, terenuri transformate în spații verzi și, după aproape 25 de ani, un Registru al spațiilor verzi finalizat. 

 

Numai că fotografia prezentată de primar nu seamănă în toate cartierele cu cea văzută de timișoreni. Printre reacțiile oamenilor, apar Pădurea Verde neîntreținută, arbori despre care oamenii spun că s-au uscat, parcuri sufocate de iederă, dar și destule mesaje de susținere.

 

„De aer curat avem nevoie toți, indiferent cu cine votăm. În ultimii ani am plantat peste 10.000 de copaci în toate cartierele Timișoarei. Am amenajat zeci de hectare de terenuri care doar în hârtii figurează ca spații verzi. În realitate erau o mare de noroi sau praf, în funcție de anotimp”, susține Dominic Fritz.

 

Primarul spune că administrația a schimbat inclusiv modul în care sunt amenajate spațiile verzi, mizând mai mult pe plante bienale, perene și arbuști, considerate mai rezistente și mai ieftin de întreținut. Dă drept exemplu Piața Bălcescu și intervențiile începute în ultimii doi ani în zonele dintre blocuri.

 

În bilanț intră și Registrul spațiilor verzi, despre care Fritz spune că a fost finalizat anul acesta: „Pentru prima dată după aproape 25 de ani, știm exact care e situația pe teren și unde orașul are nevoie de mai mult verde”.

 

„Proiectul Pădurea Verde este un mare minus!”

 

Numai că bilanțul a deschis imediat și inventarul nemulțumirilor. Un timișorean care spune că l-ar vota în continuare pe Fritz îi reproșează tocmai situația unuia dintre cele mai importante spații verzi ale orașului:

 

„Pentru echidistanță: proiectul Pădurea Verde este un mare minus! Pe lângă faptul că nu a fost amenajat, nici nu este întreținută. Este un real pericol pentru vizitatori (pomi care stau să cadă, câini fără stăpâni etc.). Menționez că dacă duminică ar fi alegeri și ați fi pe lista de candidați, aș vota Dominic Fritz!”

 

Alții sunt mult mai tranșanți. „S-a umplut Timișoara de bolovani. Frumos”, ironizează un comentator. Altul susține că „o mare parte” dintre copacii plantați s-ar fi uscat din cauza unui program de udare neadecvat, iar un alt timișorean reclamă: „Ai distrus toate parcurile din Timișoara. Copacii sunt sufocați de iederă”.

 

Nici afirmația despre aerul mai curat nu a rămas fără replică: „Care aer curat??? Sunt zile când pute de la Continental de nu poți respira”, scrie un locuitor. Un altul întreabă: „Ce pomi? Ce parcuri? Ai plantat numai boscheți… unde sunt florile care altădată inundau parcurile?”

 

Există însă și susținători care văd cu totul altfel bilanțul: „Felicitări! Vă susținem! Timișorenii nu votează PSD!”, este unul dintre mesajele lăsate la postare.

 

Dominic Fritz își încheie mesajul în formula devenită deja obișnuită în această perioadă: „15 zile. Înainte, împreună.”