Programul de toamnă „Curățenia până la bordură” a început la Timișoara, iar în luna septembrie echipele de salubrizare vor interveni pe 18 străzi și bulevarde. Pentru ca utilajele să poată curăța inclusiv zonele ocupate de obicei de mașini, șoferii trebuie să respecte parcarea alternativă.
Primăria Timișoara anunță că echipele SaluT vor curăța întreaga suprafață a carosabilului, până la bordură, conform unui program stabilit pentru fiecare zonă.
„Vă rugăm să respectați parcarea alternativă, conform graficului și semnalizării din teren”, este mesajul municipalității pentru șoferi.
Indicatoarele amplasate pe străzile vizate vor arăta perioadele în care mașinile trebuie mutate, astfel încât echipele de salubrizare să poată interveni fără autoturisme parcate care să le blocheze accesul.



