„Hoții strigă hoții”, varianta parlamentară (pamflet)

Există un proverb românesc care pare scris special pentru perioadele în care se caută o majoritate în Parlament: „Hoții strigă hoții!”. PSD este acuzat de PNL că bate din ușă în ușă după parlamentari. PSD își face socotelile. PNL își face socotelile. AUR își numără oamenii. USR își calculează variantele. Toată lumea caută voturi, numai că, în politica românească, atunci când le cauți tu se numește negociere. Când le caută adversarul, se numește cumpărare.

 

Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru a găsit și formula perfectă pentru momentul politic: „PSD a ajuns să bată din ușă în ușă, să cumpere la bucată orice parlamentar care încă nu a simțit pe pielea lui ce înseamnă cuțitul trădării băgat în spate”.

 

Frumos. Dramatic. Aproape că auzi cuțitele zornăind prin Parlament. Problema este că, atunci când niciun partid nu are suficiente voturi pentru a guverna singur, toată clădirea Parlamentului se transformă într-un mare centru de socoteli.

 

— Câți ai tu?

 

— Câți îmi mai trebuie?

 

— Ăla cu cine votează?

 

— Dar dacă îl convingem?

 

— Și grupul celălalt ce vrea?

 

La final, unul găsește 233 de voturi și anunță solemn că s-a născut o „majoritate politică responsabilă”. Celălalt spune că s-au cumpărat parlamentari. Depinde, evident, de partea ușii pe care te afli când se bate la ea.

 

Liberalii spun că nu vor participa la „mascaradă” și că nu pot sprijini un guvern PSD. Alexandru Muraru susține că social-democrații au blocat reformele și încearcă acum să-și construiască majoritatea parlamentar cu parlamentar.

 

Numai că PNL ar trebui să vorbească ceva mai încet despre „cuțitul trădării băgat în spate”. Nu de alta, dar liberalii au experiență inclusiv cu săpatul în propria curte.

 

L-au avut premier pe Ilie Bolojan, l-au prezentat drept omul reformelor și al deciziilor grele, iar când lucrurile s-au complicat politic, partidul a reușit performanța românească de a-și transforma propriul premier într-o problemă.

 

Pe scurt, și-au dat singuri foc la valiză și apoi s-au mirat că miroase a fum. Iar acum PNL privește spre PSD și avertizează solemn asupra pericolului jocurilor politice.

 

E ca și cum ai ieși din groapa pe care tocmai ai săpat-o în propria curte și ai striga peste gard:

 

— Vecine, vezi că ai o lopată!

 

PSD vrea premier. Surpriză: îi trebuie voturi

 

Dincolo, PSD a decis că este pregătit să guverneze, dar numai într-o formulă în care partidul să se afle la putere. Sorin Grindeanu spune că este dispus să-și asume funcția de premier. Există doar acel mic amănunt administrativ numit majoritate parlamentară. Și cum voturile nu cresc în copacii de la Sinaia, trebuie găsite prin Parlament. De aici începe dansul.

 

Un independent aici, un parlamentar dincolo, o discuție, o promisiune politică, o funcție negociată, o susținere „în interesul stabilității”.

 

Dar negocierea voturilor este însăși materia din care se fabrică majoritățile parlamentare. Și n-a inventat-o PSD în august 2026.

 

În Parlament, voturile adversarului sunt întotdeauna suspecte. Aici este frumusețea politicii românești. Când un parlamentar pleacă de la ei la noi, a înțeles interesul național. Când pleacă de la noi la ei, este traseist. Când noi discutăm cu alte partide, construim o majoritate. Când ei discută cu alte partide, fac negocieri de culise. Când noi oferim funcții într-o coaliție, împărțim responsabilitatea guvernării. Când ei fac același lucru, cumpără voturi.

 

Și uite așa, în timp ce partidele se acuză reciproc că fac exact ceea ce fiecare ar face dacă i-ar lipsi câteva mâini ridicate în Parlament, românii asistă la spectacolul clasic: „Hoții strigă hoții!”, dar fiecare cu propriul calculator deschis la 233.

 

Iar când numărul va ieși, indiferent cine îl va obține, nu vom mai auzi despre parlamentari „la bucată”. Vom auzi că România are, în sfârșit, „o majoritate stabilă și responsabilă”. Până când cineva va scoate din nou calculatorul.