Polițiștii hunedoreni au intensificat controalele pe șosele în acest weekend, cu filtre pentru depistarea celor care conduc după ce au consumat alcool sau substanțe interzise. Doi șoferi au fost deja prinși cu valori de 0,70, respectiv 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat și s-au ales cu dosare penale.
În noaptea de 28 spre 29 august, la Uricani, polițiștii au oprit 42 de autovehicule și au făcut 30 de testări cu etilotestul. Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale și a fost reținut un permis de conducere.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 04.55, polițiștii din Deva au oprit un bărbat de 45 de ani. „Rezultatul a indicat 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, transmite IPJ Hunedoara.
Un alt caz a fost înregistrat la Petroșani. Un bărbat de 33 de ani a fost depistat în trafic cu 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acesta a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice și este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
„Consumul de alcool sau de substanțe psihoactive înainte de a urca la volan poate avea consecințe grave atât pentru conducătorul auto, cât și pentru ceilalți participanți la trafic”, avertizează polițiștii.
Controalele vor continua pe șoselele din județul Hunedoara pe tot parcursul weekendului.



