Radare și controale în cascadă pe DN7

Atenție pentru șoferii din Timiș care circulă vineri spre Deva și mai departe pe DN7! Polițiștii hunedoreni desfășoară o amplă acțiune în sistem „releu”, cu radare și aparate pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

 

Controalele au loc pe tronsonul Zam – Burjuc – Ilia – Deva – Simeria – Orăștie – Aurel Vlaicu.

 

„Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara desfășoară, astăzi, o acțiune în sistem «releu» pe DN 7 pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere”, transmite IPJ Hunedoara.

 

Polițiștii urmăresc în special depășirea vitezei legale, consumul de alcool sau droguri la volan și conducerea fără permis. Un astfel de caz a fost deja descoperit la Crișcior.

 

„La volanul unui tractor a fost identificat un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din aceeași comună, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere. La scurt timp, la fața locului s-a prezentat și proprietarul autovehiculului, care ar fi încredințat cu bună știință vehiculul, deși cunoștea faptul că bărbatul de 33 de ani nu deține permis de conducere”, precizează Poliția.