Știre de ultima ora! Iarna ninge, e frig. Vara este cald, uneori e secetă, iar Dunărea poate să scadă. Fenomenul, complet imprevizibil pentru un stat care are ministere, companii energetice, strategii, prognoze și specialiști, ne-a prins din nou nepregătiți. Iar după ce Cernavodă a ajuns să fie oprită, autoritățile ne explică acum că această criză s-ar putea vedea și în facturile populației.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, spune că oprirea centralei nucleare, care furniza peste 900 MW înainte de oprire, va avea un impact asupra prețurilor viitoare. Repornirea depinde de revenirea debitului Dunării, iar estimările autorităților indică o posibilă revenire în jurul datei de 24 august.
Cu alte cuvinte, statul ne informează politicos că există o problemă.
Mulțumim!
Mai rămâne un amănunt: cine trebuia să se asigure că problema nu ne găsește cu pantalonii energetici în vine?
A venit seceta. Cine ar fi putut bănui?
România știa că are o producție hidro dependentă de apă. Știa că reactoarele de la Cernavodă pot fi afectate de condițiile Dunării. Știa că fotovoltaicele produc masiv ziua, dar soarele are prostul obicei să apună seara, exact când consumul rămâne ridicat.
Știa și că renunță treptat la capacități clasice de producție.
Într-o țară normală, toate acestea s-ar numi date pentru o strategie energetică.
La noi s-au transformat într-o surpriză de august.
Când Cernavodă nu a mai produs, România a fost nevoită să se bazeze în orele critice pe importuri, gaze, cărbune, hidro, eolian și baterii. Într-una dintre serile crizei, importurile din Bulgaria au depășit 2.400 MW, iar energia pe piața intrazilnică a urcat până aproape de 480 de euro/MWh.
Și uite așa descoperim principiul de bază al independenței energetice românești: când nu mai avem noi, întrebăm cât cer vecinii.
Bulgaria, elevul despre care credeam că stă în banca din spate, ne vinde acum curent
Și aici povestea devine aproape artistică.
Ani întregi ne-am uitat la Bulgaria ca la vecinul mai sărac din Uniunea Europeană. Numai că vecinul și-a făcut temele.
Bulgaria și-a dezvoltat accelerat capacitățile de stocare și, în actuala criză, a ajuns un furnizor important pentru România. Presa bulgară și cea românească au relatat inclusiv despre exporturile record și veniturile suplimentare obținute de vecini din vânzarea energiei.
România? România cumpără.
Este un fel de Erasmus energetic, doar că lecția vine de la Sofia și factura rămâne la București.
Centrale pe gaze? Vin. Mereu vin
Mai avem și centralele noi pe gaze.
Mintia și Iernut ar trebui să aducă împreună peste 1.500 MW, o cantitate uriașă pentru Sistemul Energetic Național. Guvernul însuși spune că finalizarea lor este esențială. La Mintia, producția fusese estimată să înceapă în septembrie 2026.
Excelent.
Doar că România avea nevoie de aceste capacități înainte să intre în criză, nu după ce a început să cumpere energie scumpă.
Este ca și cum îți comanzi extinctorul după ce miroase deja a fum și apoi organizezi conferință de presă să anunți că vine curierul.
La fel și cu stocarea. România a demonstrat chiar în această criză cât de importante sunt bateriile: într-o seară, acestea au ajuns să livreze 658 MW în sistem, exact când fotovoltaicele dispăruseră odată cu soarele.
Deci soluția există. Doar că trebuia construită la scară mare înainte să avem nevoie disperată de ea. Și cine plătește lecția? Aici sistemul energetic românesc funcționează impecabil.
Dacă investițiile întârzie, nu plătește strategia energetică. Dacă nu există suficiente capacități de rezervă, nu primește factura ministerul. Dacă energia trebuie cumpărată foarte scump seara, nota nu se evaporă.
În cele din urmă, costurile ajung în piață și pot ajunge, mai devreme sau mai târziu, la consumator.
Iar Cristian Bușoi spune deja că „un oarecare impact se va vedea” asupra prețurilor, dacă situația se prelungește.
Așadar, cetățeanul poate sta liniștit. Statul a identificat problema. Portofelul lui.
Până data viitoare când România va fi luată prin surprindere de un fenomen absolut exotic pentru luna august: vara.
