Una dintre intersecțiile intens circulate din zona municipiului Deva urmează să fie reconfigurată. DRDP Timișoara a lansat în SEAP licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la intersecția dintre DN 7 și DN 76, investiția fiind estimată la peste 40,4 milioane de lei, fără TVA.
În prezent, intersecția este amenajată la nivel, în formă de „T”, și preia fluxuri importante de trafic. Potrivit DRDP Timișoara, în zonă există o succesiune de curbe și diferențe de nivel de până la cinci metri între ramurile intersecției, inclusiv pe relațiile Deva – Șoimuș și Șoimuș – Arad.
„Amenajarea intersecției va conduce la sporirea măsurilor de siguranță, fluidizarea traficului, economii de timp în trafic prin reducerea blocajelor”, transmite DRDP Timișoara.
Soluția propusă prevede realizarea unui sens giratoriu central, în jurul căruia vor fi amenajate bretele unidirecționale pentru direcțiile cu trafic major. Vor exista și benzi directe separate pentru relațiile Mintia – Deva și Deva – DN 76.
Proiectul mai cuprinde insule separatoare denivelate, lucrări de consolidare, amenajarea drumurilor laterale și a sistemului de scurgere a apelor, iluminat public, relocarea utilităților și montarea elementelor pentru siguranța circulației.
Contractul are o valoare estimată de 40.477.139,79 lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată de la bugetul de stat.
Durata prevăzută este de 19 luni, dintre care trei luni pentru proiectare și 16 luni pentru execuția propriu-zisă. Data-limită pentru depunerea ofertelor va fi stabilită după etapa de selecție și validare ANAP.



