Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Târgu Jiu își schimbă radical fața

Screenshot

Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Târgu Jiu își schimbă radical fața printr-o investiție de peste 3 milioane de euro, municipalitatea anunțând că proiectul similar se aplică la toate unitățile de învățământ din oraș.

“Vă amintiți proiectul de peste 3 milioane de euro, finanțat prin PNRR, pentru Colegiul Tehnic „Ion Mincu”? Astăzi, lucrările sunt aproape de finalizare, iar transformarea este spectaculoasă!

De la izolație, tâmplărie modernă și instalații noi, până la panouri solare și fotovoltaice – totul a fost regândit pentru ca elevii și profesorii să beneficieze de cele mai bune condiții, într-o clădire modernă și eficientă energetic. Între timp am achiziționat, tot din bani europeni, toate dotările necesare, de la materiale didactice și până la mobilier nou.

Investiții asemănătoare avem la toate unitățile de învățământ. Condiții europene, facturi reduse la energie  și un mediu modern pentru viitorul tinerilor noștri!”, transmite Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.