Un comunicat dat miercuri de Garda de Mediu Timiș spune mai multe despre felul în care este înțeleasă administrația în România decât despre deșeurile de pe șantierul noului stadion din Timișoara.
Comisarii au ieșit cu mare fast, să expună neregulile, dar și măsurile luate cu societatea prestatoare de la viitorul stadion. Aceștia consemnează că pe amplasament existau 718,7 tone de deșeuri din construcții, depozitate direct pe sol și că acestea „favorizează antrenarea particulelor de praf în atmosferă”, producând disconfort locuitorilor din zonă. Apoi mai aflăm că a fost montată o plasă de protecție, însă aceasta este prea joasă față de cantitatea de materiale depozitate.
Ca și măsură, operatorul a fost amendat cu 50.000 de lei, primind termen până la 24 august 2026 pentru reducerea stocurilor.
Toate acestea sună impecabil într-un comunicat. Numai că, în lumea reală, un șantier nu este un showroom.
Se vede că, mai nou, „înverziții” de la Mediu au început să uite ce înseamnă un șantier. Nu unul de 20 de metri pătrați, ci unul uriaș, cu excavatoare, autobasculante, zeci de muncitori, mii de tone de agregate și un flux continuu de materiale. Ei îl privesc ca pe un cabinet stomatologic: fără praf, fără zgomot și, dacă se poate, fără șantier.
Tot din comunicatul Gărzii de Mediu mai aflăm că operatorul predase deja 7,88 tone de deșeuri către firme autorizate, însă mai rămăseseră 17,12 tone din aceeași categorie. Cu alte cuvinte, exista un proces de evacuare în desfășurare. Întrebarea firească este alta: dacă lucrările sunt în plină desfășurare și deșeurile sunt eliminate etapizat, nu era loc și pentru puțin discernământ? Sau în România clemența administrativă a devenit specie protejată?
Legea este suficient de elastică încât să permită aplicarea ei ținând cont de mai mulți factori. Numai că, atunci când vine ordinul pe garnizoană, discernământul dispare. Inspiră. Respiră. Expiră. Completează procesul-verbal. Tastează pe ChatGPT un șablon de măsuri, mai pune o amendă, eventual și o suspendare de activitate, iar misiunea este îndeplinită.
O altă remarcă, mult mai savuroasă, este cea potrivit căreia deșeurile trebuie gestionate astfel încât să nu existe riscuri pentru aer, apă, sol, floră și faună „pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor”. Tradus birocratic, pare că șantierul trebuie să funcționeze fără să lase urme de… șantier.
Dacă ai lua ad litteram toate exigențele birocratice, ar trebui să scoți zilnic cu camioanele fiecare grămadă de moloz. Iar ca o paranteză, când ies camioanele din șantier, surpriză: te oprește Poliția Rutieră, ISCTR sau, dacă ești mai ghinionist, Poliția Locală. Ai încărcat doi bolțari în plus? Amendă. Ai praf pe roți, pentru că vii din… șantier? Amendă. Ai obstrucționat traficul? Amendă.
Devine tot mai clar că, după logica promovată de doamna Buzoianu și de zelul unor comisari, șantierele ar trebui să fie… online. Constructorii să mute excavatorul pe Zoom, iar betonul să fie turnat în cloud. Acolo nu există praf, nici moloz și nici pulberi în suspensie.
Mergând pe raționamentul acestora, nu m-ar mira ca următoarea țintă a Gărzii de Mediu să fie nunțile! S-a bășit mireasa. 5000 de lei amendă. Mirele a pușcat o sticlă de șampanie, iar pe traiectoria dopului putea trece o „palingenia” la împerechere. 5000 de lei amendă. Orchestra a produs poluare fonică, fiindcă se auzea. 5000 de lei amendă. Nici tortul cu artificiile nu scapă. Tortul a emis particule de zahăr în atmosferă, iar artificiile au deranjat fauna urbană. 10.000 de lei amendă.
Dincolo de ironie, însă, problema este una serioasă. Ceea ce pare că dispare din administrația românească este raționamentul. Aplicarea unei măsuri ar trebui să țină cont de dimensiunea lucrării, de context, de specificul activității și, uneori, chiar de presiunea termenelor de execuție. Între litera legii și realitatea din teren ar trebui să existe un lucru esențial: judecata celui care aplică legea.
Este foarte simplu să aplici un șablon, să scrii o amendă și să pleci mulțumit că ai bifat activitatea. Mult mai greu este să înțelegi că nu orice grămadă de moloz înseamnă automat un dezastru ecologic și că un șantier de asemenea dimensiuni nu poate funcționa ca o farmacie.
Pixul poate fi purtător de pastă. Ideal ar fi ca și cel care-l ține în mână să nu aibă neuronii…patinând pe coastă. Și, apropo: pe când controale la nunți? Pe când cu sonometrul și analizorul de gaze pe sub fusta miresei?
Citiți aici minunăția de comunicat.
