A intrat cu mașina într-un utilaj care cosea iarba

Un accident rutier s-a produs pe DN 59A, între Cărpiniș și Jimbolia, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu un utilaj al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, care executa lucrări de întreținere.

 

Potrivit reprezentanților DRDP Timișoara, utilajul de tip Unimog efectua lucrări de cosire a vegetației de pe marginea drumului, activitate desfășurată în condiții de semnalizare corespunzătoare.

 

„Cosirea vegetației este una dintre activitățile pe care echipele DRDP Timișoara le desfășoară frecvent pe drumurile naționale, pentru asigurarea vizibilității și menținerea siguranței circulației. Aceste lucrări se execută cu utilaje aflate în mers și sunt semnalizate corespunzător.”, au transmis reprezentanții instituției.

 

 

 

Cu toate acestea, accidentul nu a putut fi evitat. „Cu toate acestea, pe DN 59A, între Cărpiniș și Jimbolia (TM), un autoturism a intrat în coliziune cu un utilaj Unimog care executa lucrări de cosire.”, precizează DRDP Timișoara.

 

 

 

În urma incidentului, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri au lansat un nou apel la prudență adresat șoferilor, subliniind importanța respectării semnalizării rutiere în zonele unde se desfășoară lucrări de întreținere.

 

„Le reamintim conducătorilor auto că, atunci când întâlnesc utilaje de întreținere a drumurilor, este esențial să reducă viteza, să păstreze o distanță de siguranță și să respecte semnalizarea temporară. Graba sau neatenția pot avea consecințe grave atât pentru cei aflați în trafic, cât și pentru muncitorii care își desfășoară activitatea la câțiva metri de carosabil.”

 

 

 

Reprezentanții DRDP Timișoara îi îndeamnă pe participanții la trafic să circule cu atenție în zonele în care sunt desfășurate lucrări de întreținere.

 

„Respectați semnalizarea, adaptați viteza la condițiile din trafic și conduceți cu prudență.”, este mesajul transmis de drumari.