Discuția despre jocurile de noroc din Timișoara a depășit de mult granița unei confruntări politice între PSD și USR. Dincolo de declarații, atacuri și orgolii, există o realitate pe care prea puțini sunt dispuși să o privească în față: jocurile de noroc nu sunt doar o afacere, ci un fenomen social cu un impact îngrijorător de mare.
Consilierul local Roxana Iliescu cere organizarea unui referendum local, considerând că timișorenii trebuie să decidă dacă vor sau nu ca sălile de jocuri să mai funcționeze în oraș:
„Nu conducerea Primăriei, printr-o decizie arbitrară, ci timișorenii trebuie să decidă dacă vor sau nu desfășurarea activității jocurilor de noroc în orașul nostru”, declară Roxana Iliescu.
Mai departe, aceasta susține că o asemenea decizie trebuie validată prin votul cetățenilor. „Cred în oportunitatea organizării unui referendum local care să releve opinia majorității timișorenilor cu privire la scoaterea în afara orașului a jocurilor de noroc. Ce decid timișorenii să fie lege pentru reprezentanții administrației publice locale”, susține consilierul local.
Dincolo însă de disputa administrativă, problema trebuie înțeleasă așa cum este ea în realitate. Sărăcia naște vicii. Așa a fost dintotdeauna, iar jocurile de noroc se hrănesc exact din speranța celui care nu mai vede altă ieșire. Sunt oameni care joacă responsabil, ca pe o formă de divertisment, fără să depășească anumite limite. Sunt și alții care tratează o ieșire la păcănele ca pe o modalitate de relaxare. Dar aceștia reprezintă doar un procent mic din fenomen.
Marea masă este formată din cei care joacă din disperare, din naivitate sau din iluzia că vor acoperi o gaură financiară. Numai că aparatele nu acoperă găurile din bugetul unei familii, ci le adâncesc.
Cine a cunoscut acest fenomen știe că dependența de jocurile de noroc este una dintre cele mai grele boli ale societății moderne. Există autoexcluderea, există campanii de prevenire, însă efectele sunt limitate. Odată ce virusul dependenței a intrat în viața unui om, șansele de a scăpa complet sunt foarte mici.
Tocmai de aceea, adevărata miză a mutării sălilor de jocuri în afara cartierelor rezidențiale nu poate fi considerată salvarea celor care sunt deja dependenți. Pentru mulți dintre ei, lupta este una extrem de dificilă și este preferabil să acceptăm asta, nu să ne mințim între noi.
Adevărata miză este salvarea generațiilor care încă nu au intrat în acest cerc vicios! Un adolescent care primește 50 sau chiar 100 de lei bani de buzunar și are sala de jocuri peste drum sau la primul colț de stradă, mai devreme sau mai târziu, va fi tentat să intre. Este suficient un prieten care spune: „Hai să joc eu 50 de lei. Vă arăt cum merg aparatele… Am câștigat ieri 5 milioane…”, iar curiozitatea se transformă în primul pas către „fructul interzis”.
Ei bine, tocmai despre diminuarea răspândirii virusului în sine discutăm. Este o măsură de protecție a generațiilor viitoare. Dacă aceleași săli sunt mutate într-o zonă industrială sau la marginea orașului, tentația dispare aproape complet. Puțini adolescenți vor cheltui 30 de lei pe taxi doar pentru a merge să joace diferența de bani. Bariera distanței poate părea un detaliu, dar, în realitate, poate însemna diferența dintre un impuls de moment și o decizie care dispare, fiindcă tentația nu mai există.
Cu toții putem face un exercițiu de imaginație, acceptând că, un elev de clasa a XII-a, care a împlinit 18 ani, trece, de acasă până la liceu, pe lângă… 13 săli de pariuri sau jocuri de noroc. Tradus, „otrăvuri” plantate la fiecare pas, ceea ce presupune că acel tânăr este predispus să „guste”!
Dacă a pășit într-un cazino și are cumva „ghinionul” de a câștiga, indiferent ce sumă, s-a distrus!
Mulți cred că acel câștig este o normalitate. În realitate, poate fi începutul sfârșitului. Câștigul creează iluzia că ai descoperit o metodă de a face bani ușor. Din acel moment începe urmărirea unei himere care, în cele mai multe cazuri, sfârșește prin datorii, familii distruse, infracțiuni și chiar tragedii.
De cealaltă parte, trebuie să recunoaștem că jocurile de noroc sunt o industrie uriașă. Aduc sume importante la bugetul statului, chiar dacă costul social este infinit mai mare decât încasările fiscale. Și aici trebuie să privim atent la un substrat pe care puțini îl discută deschis.
Dacă sălile de jocuri se închid definitiv, o mare parte dintre jucători nu vor renunța la viciu, ci se vor muta în online.
Statul român va încasa mult mai puțin din taxe, în timp ce fenomenul va merge mai departe, mutându-și „pușculița” în Malta, Insulele Virgine sau Papua Noua Guinee. Trebuie înțeles că marile companii de jocuri de noroc online cunosc foarte bine mecanismele prin care profiturile pot fi optimizate și transferate, iar controlul este incomparabil mai dificil decât în cazul sălilor clasice.
Pe scurt, efectul asupra numărului de dependenți va fi unul redus, însă efectul asupra încasărilor statului va fi unul considerabil.
Ca atare, orice decizie trebuie analizată cu luciditate și fără populism. Obiectivul principal trebuie să fie protejarea generațiilor tinere și limitarea accesului facil la un viciu. Asta dacă acceptăm realitatea și nu ignorăm substraturile. Restul e doar can-can!
