Decizie controversată a autorităților locale din Recaş

Autoritățile locale din Recaș au emis o hotărâre de consiliu local pentru acordarea unui sprijin financiar pentru nou-născuți, dar nu pentru toți. ”Se aprobă acordarea unui sprijin financiar pentru nou-născuții proveniți din sarcini multiple, cu domiciliul pe raza orașului Recaș și a localităților aparținătoare, în cazul nașterii de gemeni, tripleți sau alți copii rezultați din sarcini multiple, născuți începând cu 1 ianuarie 2026”, se arată în hotărârea Consiliului Local Recaș din luna iunie.

Astfel, primăria Recaș acordă 1000 lei pentru fiecare copil născut din sarcină gemelară, 1500 lei pentru fiecare copil născut din sarcină triplă, respectiv 2000 lei pentru fiecare copil născut din sarcini multiple cu patru sau mai mulți copii.

Autoritățile au introdus și o cerință bizară pentru a acorda acest sprijin, ca părinții să nu aibă datorii la bugetul local. ”Pot beneficia de sprijinul financiar părinții sau reprezentanții legali ai copiilor proveniți din sarcini multiple, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au domiciliul pe raza U.A.T. Oraș Recaș și a localităților aparținătoare; cel puțin unul dintre părinți are domiciliul stabil pe raza U.A.T. Oraș Recaș de minimum 12 luni anterior datei nașterii; copiii sunt în viață la data depunerii cererii; nașterea a fost înregistrată în conformitate cu legislația în vigoare; solicitantul nu înregistrează obligații fiscale restante către bugetul local al orașului Recaș”, se arată în articolul 4 al hotărârii Consiliului Local Recaș.

În cadrul ședinței prin care a fost aprobată acordarea sprijinului financiar au fost și consilieri locali care au cerut să fie acordat pentru toți bebelușii, nu doar pentru cei proveniți din sarcini multiple. În final, 15 din cei 16 consilieri prezenți au votat pentru aprobarea proiectului sub această formă. ”Având în vedere necesitatea sprijinirii familiilor din comunitatea locală și a încurajării natalității, se impune adoptarea unor măsuri de susținere financiară a părinților care au copii proveniți din sarcini multiple. Costurile aferente îngrijirii, alimentației, echipamentelor și serviciilor necesare pentru doi sau mai mulți copii născuți simultan generează o presiune financiară suplimentară asupra bugetului familiei”, a menționat inițiatorul proiectului de hotărâre, respectiv primarul orașului Recaș, în referatul de aprobare.