USR și Dominic Fritz ne asigură solemn că nu blochează formarea noului Guvern. Doamne ferește! Ei doar… așază conurile pe traseu și stabilesc viteza maximă. În rest, circulați, vă rugăm.
Din start, setul de condiții vine cu promisiunea „consecvenței”. Citez: „Rămânem consecvenți. USR nu va vota un guvern monocolor PSD. I-am propus astăzi lui Sorin Grindeanu să susțină un guvern minoritar al PNL-USR-UDMR… Numele premierului îl putem discuta.” Ah, ce generozitate! Numele premierului, detaliu tehnic, sigur se rezolvă la pauza de cafea, după ce stabilim că PSD n-are voie la masa mare, doar la masa copiilor, cu scaun înălțător.
Apoi vine bijuteria coroanei: „Înțelegem că această rezolvare ar veni cu un preț. Principiul reciprocității – dacă PSD votează un guvern minoritar PNL-USR-UDMR, votăm și noi, anul viitor, un guvern PSD – este soluția noastră de deblocare a crizei politice.” Traducere din limbaj diplomatic: azi guvernați voi cu mâna noastră, mâine guvernăm noi cu mâna voastră. E ca la schimbul de cartonașe, doar că pui „reformă” pe post de hologramă rară.
„Pentru orice altceva lipsește încrederea.” Corect: încrederea lipsește, dar condițiile nu. Și totuși, „USR nu sabotează niciun guvern.” Nu, sabotorii au dinamita. Aici e doar un manual de proceduri: nu PSD, nu putere deplină, nu fără UDMR, nu fără PNL, nu fără protocolul de anul trecut, nu fără principiul care ne place nouă astăzi. E ca un puzzle în care piesele se potrivesc doar dacă le tai cu foarfeca.
Momentul de pedagogie politică nu lipsește: „Să lași PSD să guverneze singur acum ar fi o imensă greșeală… fără acest principiu, PSD primește putere deplină… poate face ce vrea, inclusiv înțelegeri cu oricine, chiar și cu AUR.” Deci, ca să nu facă PSD ce vrea, trebuie să facă ce vrea USR împreună cu alții, dar după principiul pus „transparent pe masă”. Transparent, adică vezi prin el exact conturul interesului tău.
Fără modestie inutilă, „Cele trei partide din acest bloc reformist reprezintă o bună parte dintre români… Ponderea noastră în Parlament este mai mare decât a PSD-ului.” Așa e când matematica intră la guvernare: 1+1+1 > 1, deci „reformă”.
Concluzia moralizatoare e la locul ei: „USR refuză un singur lucru: să fie scara pe care PSD se întoarce la putere… Nu putem să premiem partidul declanșator al crizei politice…” Sunați la atelier: scările sunt scoase din producție. În schimb, s-au introdus lifturile „deblocării” pe bază de cartelă „reciprocitate”. Urcăm și coborâm alternativ, că așa e fair-play-ul în politică: azi eu, mâine tu, poimâine vedem noi ce zice focus group-ul.
Iar pentru final, inevitabilul angajament imaculat: „Indiferent cum se va rezolva această criză, vă pot asigura că USR va rămâne neobosit în lupta pentru o Românie dreaptă și prosperă.” Neobosit, firește. Căci e greu să obosești când nu blochezi nimic, doar pui jaloane, delimitezi culoare, verifici buletinele ideologice și stabilești cine are dreptul să alerge și la ce viteză.
În Timișoara, unde declarațiile lui Dominic Fritz au greutate și ecou, poate că ironiile trec mai greu prin filtrul simpatiilor locale. Dar până una-alta, ecuația rămâne aceeași: când spui „nu blocăm”, dar condiționezi tot, nu ești paznicul intrării; ești portar-șef cu regulament propriu. Și oricât de „transparent” ar fi regulamentul, rămâne un fapt simplu: cheia de la ușă e tot la tine.
