În această dimineață, în cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii din Timișoara au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În fapt, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 2019 – 2024, administratorul unei societăți comerciale, din municipiul Timișoara, ar fi omis să înregistreze, în tot sau în parte, în evidențele contabile, veniturile obținute din comercializarea mai multor categorii de mărfuri.
Prin activitatea infracțională, bărbatul de 32 de ani ar fi cauzat un prejudiciu de 120.113 lei, bugetului consolidat al statului.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri ce au ca scop administrarea probatoriului în cauză.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.



