Poli Timișoara a bifat al doilea transfer al verii. După Mihai Dolghi, Andrei Artean a semnat cu alb-violeții.
Mijlocașul central ce va împlini în august 33 de ani este născut la Hunedoara, iar la 17 ani a venit la Poli Timișoara a lui Marian Iancu. De acolo a ajuns la ACS Poli, care l-a împrumutat la Caransebeș și la Râmnicu-Vâlcea. A jucat la echipa autorităților în prima ligă și a fost cumpărat de Farul (pe atunci Viitorul), când clubul era deja în insolvență. A jucat un sezon în Cipru, la Apollon Limasol, iar apoi a revenit în țară la CFR Cluj. A devenit vicecampion cu U Cluj.
A accepta să vină în Liga 2 și spune că pentru alt oraș nu făcea asta. ””În primul rând sunt foarte foarte fericit că după atâta timp m-am întors acasă! Aici am făcut junioratul, de aici am plecat în fotbal și sunt foarte fericit. Am venit cu gânduri mari, să ducem Poli iar în Liga I, pentru că Timișoara nu a mai fost de atâția ani acolo și e păcat… Multe nu aș vrea să spun, aș vrea să arăt pe teren. Sunt foarte fericit și motivat! E clar că nu semnam cu altă echipă din Liga 2, nu există comparație între Timișoara și alte echipe, aici îmi e sufletul. Am visat să joc iar pentru Poli și să joc în Superliga, asta-mi doresc, cu gândul acesta o să mă trezesc în fiecare dimineață și o să fac tot ce depinde de mine pentru asta. Atmosfera e frumoasă, echipa e foarte iubită. Din ce am vorbit cu oamenii de aici înainte de a semna, e un proiect în care se dorește ducerea Politehnicii în prima ligă și vreau să fac parte din acest proiect, să ducem Timișoara în Superliga!”, a declarat fotbalistul.
Intenția clubului e să readucă ”acasă” cât mai mulți jucători formați în Banat. „Îi urez lui Andrei, Bun revenit acasă! De fiecare dată când aducem acasă un jucător crescut la Timișoara simt că proiectul acesta își va urma cursul firesc și vom retrăi foarte curând partidele din SuperLiga! Îi urez să aibă parte de un campionat plin de realizări!”, a precizat managerul clubului, Dinu Bara.
Poli Timișoare se va reuni la 22 iunie.



