Apartamentul unei bătrâne de 90 de ani a luat foc în dimineața de Rusalii

Agitație în Calea Șagului din Timișoara duminică dimineața, după ce un apartament a luat foc. În casa locuia doar o bătrână de 90 de ani.

Apelul despre incendiul de la etajul doi al blocului de pe strada Rusu Șirianu a fost semnalat la 112 la 9:35. Pompierii de la Detașamentul 2 Timișoara au mers la fața locului cu o autospecială de primă intervenție, două de stingere și o autoscară mecanică, plus un echipaj SMURD. Bătrâna de 90 de ani din locuință, care stătea singură acolo, a fost scoasă din casă conștientă și cooperantă.

Incendiul pornise de la patul din cameră și a fost lichidat în mai puțin de jumătate de oră. Din bloc s-au autoevacuat în siguranță 20 de persoane și au fost mari degajări de fum. La fața locului a sosit și o ambulanță SAJ cu medic. femeia de 90 de ani a suferit arsuri de gradul II și III și a fost dusă la spital.

Potrivit ISU, incendiul a pornit  de la o priză de lângă pat.

foto: Arhivă