Veste mare pentru giroceni: promisiune că vor scăpa de autobuzele ”groazei”, soluția de tot râsul a CJT după problemele Giroceana

Locuitorii din Giroc și Chișoda ar putea avea în viitorul nu foarte îndepărtat transport în comun ce îi duce în Timișoara civilizat, organizat de SMTT. Alfred Simonis a declarat că s-a ajuns la un consens întrre Consiliului Județean Timiș și Primăria Municipiului Timișoara și firma-fantomă Trans TimiTimiș Bus ar urma să dispară din zona periurbană.

Discuția s-a născut cu ocazia votării despre obținerea unui aviz pentru oprirea în stațiile de transport public de pe drumurile județene. ”Cel mai bine eă ne punem la masă, nu să stăm să ne amendăm între noi, pentru că asta înseamnă că va crește tariful către cetățeni. Avem un protocol de colaborare propus cu primăria. ADI-ul CJT, probabil, se va retrage din Giroc și din Inelul I va fi gestionat exclusiv de SMTT, iar în Inelul II, unde există transport din Timișoara deja, CJT nu va interveni. Este un pas în lateral sau în spate pe care îl facem, pentru că nu e important cine face transportul în comun, ci să asigurăm un transport comun de calitate”, a anunțat Simonis. Reamintim, după ce Giroceana a dat faliment, s-a făcut un transport între Timișoara și Giroc și Chișoda cu firma Timiș Bus, prin Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Timiș, cu firma-fantomă Timiș Buș, care a făcut rute prost gândite, folosește autobuze vai ș-amar, inclusiv cu uși legate cu sârmă, și, potrivit populației, nu vine la timp în stații, cu orele!

Simonis a spus că nu agreează prea mult că timișorenii subvenționează și transportul celor din periurban. ”Există o chestiune pe care nu o agreez. Municipiului Timișoara decontează transportul locuitorilor din locații din afara Timișoarei. SMTT decontează de la intrarea în Timișoara. Având în vedere că astfel, va fi mai eiftin pentru cetățeni, pentru că o parte din cost e suportat de Municipiului Timișoara nu are sens spă-i punem să plătească mai mult. Ne vom retrage din Inelul I, și în Inelul II avansa, urmând să preluăm localitățile din restul județului. Obiectivul este ca în timpsă avem un trasport care să deservească tot județul, cu tichet unic, autobuze noi, și trasee bine definite. Atâta timp cât vom avea acces în stațiile SMTT, vom oferi acceptul județului Timiș pentru SMTT, restircționând, în același timp, și ceilalți operatori care nu au acest aviz. Ne vom asigura ca în perioada următoare, SMTT să intre la Giroc ”, a mai spus Simonis în plen. Acum un abonament pe lună doar pe Timiș Bus costa 150 de lei, în condițiile în care un abonament general STPT pe o lună, pe toate traseele SMTT, e 160 de lei.

Consilierul județean USR Zoltan Nemeth, fost prefect și avocat de profesie în viața de zi cu zi a spus că proiectul privind acordul are vulnerabilități. ”Sunt probleme serioase de leglaitate, fiind mari șanse să fie anulat dacă va fi contestat în instanță”, a spus el. ela  spus că stațiile trebuie precizate nu doar într-o viitoare anexă și că stațiile trbeuie delegate ca administrare de localități consiliului județean, fiind entități distincte de drumul județean. Al doilea argument a fost că există stații deja delegate SMTT și că s-ar ajunge la o dublă delegare, aspect ilegal. De asemenea, el spune că proiectul trebuie să stabilească și procedura, nu doar amenzile. ”Foarte multe UAT-uri nu au delegate aceste stații. Giroc e singura zonă din inelul I care nu era în SMTT. Indiferent de orice drum vorbim, proprietarul drumului județean adre dreptul să delege atribuțiile. Dacă se va ataca în instanță și vom pierde, vom modifica hotărârea astfel încât să fie în regulă” a mai spus Alfred Simonis.

Altfel, proiectul privind avizul pentru drumuri a trecut la vot în ședința ordinară de miercuri.