Autoritățile locale vor da startul unei inițiative inedite, cu concerte mici organizate în cele trei spitale gestionate de Primăria Municipiului Timișoara. Prima inițiativă în acest sens se va face la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”.
Concertul va fi în 3 iunie de la 17, în curtea Spitalului de Copii. Vor fi susținute de artiști ai Filarmonicii Banatul, cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara. „Prin acest proiect, ducem cultura dincolo de sălile de spectacol, mai aproape de oamenii care au poate cel mai mult nevoie de ea. Muzica nu vindecă și nu putem lua grijile și teama celor care ajung la spital fie ca pacienți, fie alături de cei dragi, dar putem să le oferim câteva momente de speranță. Iar pentru personalul medical, aducem momente de respiro”, spune viceprimarul Paula Romocean.
Ideea este a Administrației pentru Educație și Sănătate. Municipalitatea spune că tot în iunie, vor fi astfel de concerte și la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” și la Spitalul Clinic Municipal de Urgență.



