Sâmbătă, s-a deschis Muzeul Interactiv al Copiilor, la Bastionul Theresia, în subordinea primăriei. Primul weekend a fost un succes, cu mulți vizitatori.
Muzeul are mai multe instalații interactive. Sâmbătă și duminică, pentru 3000 de vizitatori. Visit Timișoara (Organizația de Management a Destinației spune că au fost și persoane venite din alte orașe, dar și turiști străini între vizitatori. „Când am început să ne gândim la Muzeul Interactiv al Copiilor, știam că există o nevoie mare în oraș pentru un loc ca acesta. Copiii învață aici lucruri despre orașul din jurul lor fără să își dea seama, jucându-se”, explică Laura Boldovici, directoarea Visit Timisoara, instituția care a inițiat, amenajat și operează muzeul.
Toate instalațiile au instrucțiuni în română și engleză. Ele sunt despre trecutul, prezentul, dar și viitorul orașului. Muzuel va funcționa de miercuri până duminică inclusiv, cu primele ore rezervate pentru vizite ale grupurilor școlare și preșcolare. Între 14 și 20, programul muzeuli va fi dedicat familiilor și grupurilor mici. În vacanța de vară, programul va fi dedicat predilect grupurilor mici și familiilor.
Biletele costă între 20 și 35 de lei, în funcție de mărimea grupului.



