Circ în Ciarda Roșie: un bărbat beat și-a lovit mama și apoi a făcut scandal poliției

Circ de doi bani cu bețivani vineri seara în cartierul timișorean Ciarda Roșie. Doi prieteni s-au îmbătat în ultimul hal, mama unuia a fost lovită, iar ambii au ajuns la control la psihiatrie.

Înainte de ora 21, o femeie, aparent iubita unui dintre prietenii de pahar, a chemat poliția, cum că bărbatul ce locuia în apartamentul de pe strada Atomului, unde se consuma ”distracția”, dorea să se sinucidă. Când a sosit echipajul ea nu mai era acolo. Dar poliția a descoperit că bărbautl de 36 de ani își lovise mama, o femeie de 58 de ani, cu o curea. Agresolur, foarte beat, era recalcitrant cu polițiștii, și la fel și musafirul său, de 32 de ani.

Femeia lovită a refuzat transportul la spital, dar a acceptat să completeze formularul de risc, pe bază căruia se va emite ordinul de protecție provizoriu. Cei doi bărbați, deoarece erau ambii foarte beți, într-un stadiugreu de descris, au fost duși la Clinica de Psihiatrie ”Eduard Pamfil”. Cel mai tânăr va scăpa însă fără dosar penal, deoarece nu s-a ajuns la ultraj. Cerecetat va fi cel care și-a bătut mama.