A ajuns propaganda useristă fățișă mai pregnantă decât vocea rațiunii și echilibrului în Universitatea Politehnica din Timișoara? Aparent da, căci în vremuri de turbulențe politice și economice, două susținătoare ale ”curentului” politic care a dus România la colțul sărăcăcios al rușinii din UE au fost invitate să le vprbească studenților.
Joi seara, UPT Campus Creativ organizează evenimentul „Între dezamăgire și speranță”, unde cele două oengiste vor vorbi despre binele comun unor studenți cărora Ilie Bolojan, șeful direct al unei dintre ele, le-a tăiat mai multe drepturi. Oana Gheorghiu este încă vicepremier într-un guvern rămas interimar (argument suficient pentru anularea evenimentului), dar a ajuns cunoscutp prin faptul că a ridicat un corp de spital prin asociația ”Dăruiește viață”, acolo unde și-a acordat sieși un salariu colosal. Pentru binele comun, evident.
Cealaltă invitată este tot din curentul „hashtag”, Elena Calistru, președintele Secțiunii ECO din cadrul Comitetului Economic și Social European și cofondatoare a organizației Funky Citizens, organizație care de multe ori emitea tot felul de puncte de vedere publice de parcă avea vreo legitimitate ca instanță morală.
Cele două vor vorbi la evenimentul ce începe joi, la 19, la Centrul de
Conferințe UPT, sala Auditorium, moderat de Alexandru Luca, directorul Departamentului de Marketing Universitar al Universității Politehnica Timișoara.
Dacă doriți să participați, e gratuit, dar e necesară preînscrierea, aici. Evenimentul face parte din seria Campus Talks.



