Mai recunoașteți locația?

Azi e 1 Mai, dată la care pe vremuri, când nu veneau așa multe valuri de frig la final de primăvară, se deschideau ștrandurile. Un nou prilej să ne amintim că e al treilea an cu Ștrandul Termal închis.

Căci tocmai asta am surprins în imagine, un ștrand care seamănă tot mai puțin cu sine însuși. E închis din 2024, de când, după ani de procese, administrația Frtiz l-a scos pe fostul chiriaș sirian Hussam Al Hajjar, prin GPG Company. Litigiile fuseseră deschise de pe vremea lui Nicolae Robu, pentru că nu se mai plătea chirie. Mai mult, sirianul își făcuse locuință în ștrandul rebotezat ZHH.

Inițial, administrația Fritz l-a dat Horticulturii. Care, ulterior, l-a cedat înapoi, deoarece nu avea bani să repare ce a rămas după demontările făcute de fostul chiriaș. Cert e că de peste doi ani, Primăria Timișoara nu a anunțat vreun plan de redeschidere a locației sau vreun start de reparații și nu este clar dacă viitorul buget al orașului va include așa ceva.

Cert e că, mai mult ca sigur, septembrie va veni și Termalul nu se va redeschide. De altfel, niciun ștrand din zona centrală nu mai e deschis. Multe bazine au fost acoperite cu pământ, fie pentru terase, fie pentru pacul improvizat al autorităților. Iar Termal, altă dată ștrand de top, zace într-o parcă nesfârșită paragină.