SCM Poli Timișoara nu mai are, din nou, antrenor principal, după ce George Buricea a fost suspendat din nou, de data aceasta, pentru ce a făcut la națională. Însă e foarte grav, căci a determinat o situație prin care a produs posibilul dopaj al lui Răzvan Trif, pentru o prostie, iar acum nu mai poate nici antrena și, din informațiile noastre, are toate șansele ca clubul să se despartă de el.
Reamintim, Buricea a mai fost suspendat disicplinar șase meciuri, pentru că la meciul de la Vaslui a sărit la bătaie la jucătorul alb-violet, Zoran Nikolic. Acum, este vorba de fapte produse în cantonamentul echipei naționale, în decembrie. Atunci, neoficial, Răzvan Trif ar fi răcit ceva mai serios. Buricea a avut ideea „strălucită” să aducă un medic din exterior, să-i dea un tratament jucătorului timișorean. Apaent, nu cu un medicament interzis în sine, dar cu o doză mai mare decât cea permisă. Așa că acum și Răzvan Trif are probleme, dar, momentan, e doar audiat. Buricea în schimb, e suspendat provizoriu, și nu doar de la meciuri, ci și de la antrenamente,
Clubul a aflat ieri seară. ”Din păcate pentru clubul nostru, George Buricea este suspendat pentru încălcarea regulamentului anti-doping în decembrie. Nu este vorba de medicamente sau ceva, ci de încălcarea unei proceduri. Ieri seară am primit mailul, antrenorul va urma calea de recurs și contesta decizia, își va lua avocat. Noi am aflat aseară, evenimentul e din 30 decembrie. Antrenorul știa de eveniment, nu știa și de consecințe. Este o suspendare provizorie, nu are voie la antrenamente sau meciuri oficiale. El de azi nu mai este la antrenamente. La meciul cu Dinamo va sta pe bancă antrenorul nostru secund. Este vorba și de un jucător al nostru, Răzvan Trif, care e doar audiat momentan”, a dezvăluit directorul cluublui SCM Timișoara, Laurențiu Marian, într-o conferință de presă.
Practic, această lovitură vine acum, când Buricea termină și mandatul de selecționer pe ușa din dos. După episodul „Nikolic”, Buricea a ratat calificarea României mai departe în cursa pentru Mondiale, după ce s-a pierdut rușinos Barajul cu Turcia, după ce Buricea a tratat abolut aiuritor un time-out decisiv. Acum, o nouă prostie făcută fără vreo miză reală, căci pâna la startul Europeanului, mai erau destule zile. Sursele Vestim spun că în aceste condiții, e cam capăt de drum pentru Buricea la SCM Poli. Directorul nu a spus-o direct.”Vom lua o decizie. Avocatul și-l va lua singur, se apară singur. Noi ne dorim să fie doar o întâmplare nefericită”, a mai spus directorul SCM Timișoara, Laurențiu Marian.
Altfle, chiar dacă suspendarea e provizorie, ea e executorie. Deci echipa se antrenează pentru meciul cu Dinamo cu secunzii!



