Situație incredibilă la Liceul Teoretic ”William Shakespare” din Timișoara, o unitată de învățământ, altfel, de elită, cu clase unde limba engleză se predă intensiv. Direcția de Sănătate Publică Timiș a retras astăzi autorizația sanitară de funcționare, după un control.
Controlul a fost dispus de DSP Timiș după ce s-au făcut reclamații direct la Ministerul Sănătății. Plângerile au fost retransmise, iar o echipă de la Serviciul Control în Sănătate Publică a mers azi și a făcut verificări în corpul utilizat de clasele de liceu, de pe strada I. L. Caragiale, dar și în corpul utilizat de gimnaziu, din Piața Romanilor. Pereții erau degradați pe zone extinse, cu exfoliere, desprindere a tencuielii, umezeală, ingrasie, finisaje interioare afectate și exista inclusiv mucegai pe perete! De asemenea, în clase și pe holuri pardoseala era uzată, cu zona neuniforme ce nu mai permit o igienă corespunzătoare. De asemenea, în curte și pe fațadă pereții sunt degragați, cu tencuială desprinsă, infiltrații de apă și mucegai. De asemenea, obiectele sanitare erau prea puține raportat la elevii înscriși.
Școala a fost amendată, iar autorizația sanitară retrasă, cu data de azi, 29 aprilie! ”Deficiențele constatate reprezintă încălcări ale normelor igienico sanitare și pot genera un risc major pentru sănătatea și siguranța beneficiarilor. Inspectorii sanitari au aplicat o amendă contravențională, precum și sancțiunea complementară de anulare a autorizației sanitare de funcționare, conform HG nr.857/2011, având în vedere faptul că unitatea nu mai îndeplinește condițiile asumate prin declarațiile pe proprie răspundere care au stat la baza emiterii autorizației sanitare de funcționare”, a transmis purtătoarea e cuvânt a DSP Timiș, Cornelia Bubatu. Școala nu trebuie să se mute urgent, dar trebuie să se încerce obținerea unei noi autorizații.
Situația e destul de complicată, căci școala are număr supradimensionat de elevi, într-adevăr, dar, așa cum se știe, conform legii, există obligația de a înscrie copii arondați perimetrului școlii, iar, pentru școlile bune, mulți părinți își fac viză de flotant. De asemenea, învățatul în mai multe schimburi e complicat. În vară (foto), Vestim a participat la un protest al câtorva părinți, supărați tocmai că urla mutarea de după-masă a copiilor lor. Administrația Fritz a renovat acum câțiva ani acoperișul corpului utilizat de clasele de liceu, cel de ps strada I.L. Caragiale. Alte lucrări de anvegură nu s-au mai făcut de ani și ani de zile.
Primăria Timișoara pare că vrea să să se spele pe mâini de situație, căci spune că face anual reparațiile cerute de școală. Municipalitatea se leagă de problema numărlui mare de copii și mai puțin de grasie și .”Obținerea unei noi autorizații sanitare de funcționare ține exclusiv de măsurile pe care conducerea școlii le va lua. Primăria investește masiv în infrastructura școlară, iar în cazul «Shakespeare» implicarea noastră a fost una continuă, atât prin reparații de circa 400.000 de lei, cât și prin soluții pentru extinderea spațiilor. Însă problema de fond nu are nicio legătură cu primăria. În ultimii ani, numărul de elevi a crescut peste capacitatea reală a spațiilor existente, iar acest dezechilibru se reflectă direct în condițiile semnalate de DSP. Iar numărul de elevi și planul de școlarizare sunt propuse de conducerea școlii și sunt avizate de inspectoratul școlar, deci fără vreo implicare a noastră”, a transmis purtătoarea de cuvânt a primăriei, Silvana Andreaș.
Liceul fuzionase cu Școala ”Rudolf Walter”, și a putut utiliza și locația din Plopi, unde era și fostul ”sat de copii”, pentru cei din familii cu mari probleme. Primăria nu explică de ce contractul s-a terminat, însă locația ținea de fundația cu același nume. ”Am pus pe masă în soluții pentru școală încă din 2024 – preluarea prin fuziune a Școlii Gimnaziale «Rudolf Walther» și extinderea activității în spațiul fostei Școli Gimnaziale «Rudolf Walther». A fost și încheiat un contract de comodat pe 3 ani pentru utilizarea cu titlu gratuit, cu plata utilităților, a unui corp de clădire dar din motive ce nu țin de noi colaborarea a încetat anul trecut, ceea ce evident afectează școală”, mai spune Andreaș.
Primpria spune că problema mare este și legatăd e refuzul orelor în două schimburi, dar aici, direcțiunea e prinsă între ciocan și nicovală, căci părinții s eopune vehement ideei că odraslele lor să acă ore după-masă. ”Municipalitatea a alocat fonduri și a intervenit punctual: reparații la grupurile sanitare de pe etajele 1 și 2, lucrări realizate în vacanțele școlare, răspuns la solicitările unității și vom continua. În același timp, întreținerea curentă, aerisitul sălilor, de exemplu, evident țin de managementul școlii. Iar problema numărului insuficient de grupuri sanitare nu poate fi rezolvată în condițiile în care școala a înscris mult prea mulți elevi și în condițiile în care refuză orele în două schimburi”, a mai adăugat Andreaș.



