Primăria Timișoara scoate la licitație șapte spații comerciale, în diverse locuri din oraș. Nimic despre fosta florărie

În mai, Primăria Municipiului Timișoara scoate la licitație șapte noi spații comerciale, situate în diferite locații din oraș. Majoritatea sunt în cartiere, spre deosebire de alte licitații, când s-au scos spre închiriere mai ales spații centrale.

Ceea ce e de remarcat este că vorbim deja de a doua licitație organizată de primărie care are lo după scandalul cu fosta florărie din centru, care nu a mai fost preluată de Asociația Seeds of Kenosis, după ce ziarul Libertatea a dezvăluit că asociația din Cerneteaz deține un teren în satul ce aparține de comuna Giarmata, iar astfel, prin lege, nu aveau voie să primească spații cu titlu preferențial, la preț mic și fără licitație. Spațiul este ultra-central și, desigur, chiar și pe criză financiară ar surescita interesul agenților economici. Însă primărie pare nehotărâtă!

Până la o scoatere la închiriere a fostei florării, acum primăria pregătește o scoatere la licitație a șapte spații. Este vorba de locații din Circumvalațiunii, Ronaț, Calea Șagului, Iosefin, Tipografilor sau Splaiul Tudor Vladimirescu. În funcție de locație, prețurile de pornire pornesc de la 2,5 euro la 11,11 euro pe metru pătrat. În funcție de spațiu, se scoate la închiriere pentru activități comerciale, spații administrative, activități nepoluante sau alimentare dar și cabinete medicale. Ca de obicei, în spațiile primăriei nu va fi permis să existe cazinouri, case de schimb valutar, amanete, farmacii și magazine second-hand.

Licitația  va fi cu strigare, și are loc la 20 mai, de la ora 10:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, Bd. C. D. Loga nr. 1, etaj I. Pot participa persoane juridice, fizice autorizate, asociații familiale sau întreprinderi individuale.  Documentația de participare, însoțite de dovada achitării taxei de participare și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeul nr. 10 sau 11, până la data de 18 mai 2026, ora 12:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Aici găsiți informații despre documentația necesară depunerii. Iată spațiile disponibile, inclusiv cu destinația vizată:

• str. Gh. Lazăr, nr. 33, suprafață utilă de 44 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante, alimentatie publică
• str. I. Văcărescu, nr. 25, suprafață utilă de 52 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante
• str. C. Porumbescu, nr. 104, suprafață utilă de 34,03 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț sau prestări servicii nepoluante
• Aleea Inului, nr. 2, suprafață utilă de 55,763 mp, destinație cabinet medical
• str. București, nr. 15, suprafață utilă de 45,80 mp, destinație cabinet medical
• str. Cireșului nr. 1/A, suprafață utilă de 81.34 mp + 31.18 mp, destinație cabinet medical
• str. Splaiul Tudor Vladimirescu (Parc), suprafață utilă de 12 mp, destinație activități de comerț, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică