Mii de produse ”fake”, ridicate din Timiș în urma perchezițiilor tematice ale MAI

Luni, în toată țara s-a orchestrat, într-un context foarte discutabil, o nouă Operațiune Jupiter, de data aceasta pe comercializare de produse ce falsifică branduri de renume, iar în Timiș, perchezițiile au fost cu rezultat. Ridică însă mari semne de întrebare de ce s-a făcut așa o operațiune pe o miză infracțională nu tocmai majoră chiar într-o zi cu discuții politice majore și dacă nu cumva ministru, de Interne, Cătălin Predoiu, este, așa cum spun gurile rele, un securist ce trage sfori!

În Timiș, polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au descins la patru asemenea ”afaceri”, cu șapte mandate de percheziție domiciliară. Cei patru contrabandiști nu aveau elgături unii cu alții, și toate cele șapte locații sunt din Timișoara. Acuzațiile sunt identice, de comercializare de produse care sunt similare celor cu marcă înregistrată. S-au ridicat din cele șapte locați 2830 de articole ”fake”: haine, pantofi, ochelari sau produse cosmetice. De asemenea, polițiștii au ridicat 17.200 de lei, în condițiile în care, în cele patru dosare, valoarea prejudiciului e de 64.700 de lei.

S-au controlat și trei mașini. Trei persoane sunt deja plasate sub urmărire penale, și au foat aduse cu mandat. La percheziții au participat și polițiștii Serviciului Criminalistic, dar și Gruparea Mobilă de Jandarmi. Dosarele sunt deschise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. La nivel național, Operațiunea jupiter e coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, alături de IGPR.