Comparații cu iz rusofil la AUR: Mihai Negoescu vede pune semne de egalitate între costul Târgului de Paște și generatoarele pentru Kiev

Pe bună dreptate AUR, teoretic singurul partid de opoziție din Consiliul Local Timișoara, ridică problema costurilor decorului de la Târgul de Paște. Însă Mihai Negoescu nu se poate abține să nu alunece spre poziționările fără sens anti-Ucraina, care au și atras eticheta de rusofili partidului care e în opoziție și la nivel național.

Negoescu reproșează costul enorm al decorului de la târg. „În timp ce românii sunt sufocați de scumpiri și taxe, iar fiecare familie își calculează cu grijă cheltuielile de Paște, vedem cum aceiași politicieni care ani la rând au pozat în apărători ai bunei guvernări și ai cheltuirii responsabile a banului public girează sau tolerează exact genul de risipă pe care îl condamnau. Cazul ouălor decorative de 500 de euro bucata devine simbolul perfect al acestei duble măsuri. Dominic Fritz și colegii săi din USR și-au construit un întreg discurs politic pe ideea că sunt alternativa morală, cei care vin să oprească risipa. În realitate, administrațiile în care au influență arată exact contrariul: cheltuieli fără legătură cu prioritățile reale și o aroganță administrativă care sfidează direct cetățeanul. Nu mai vorbim despre simple decoruri de sărbători, ci despre o mentalitate în care banii publici sunt tratați ca un buget de imagine, în timp ce problemele reale – infrastructură, sănătate, sprijin pentru familii – sunt împinse în plan secund”, spune deputatul AUR de Timiș.

Trebuie spus că proiectul prin care Timișoara alocă bani pentru generatoare a fost votat de toți consilierii locali la ședința la care s-a adoptat. Singurii cu comentarii au fost cei de la AUR. Ilie Sîrbu s-a făcut din nou de râs când a a spus că primăria ar trebui să aibă generator propriu și a sugerat, în mod fals realității, că spitalele nu au generatoare. PNL și PSD au votat propuenrea lui Dominic Fritz. În acest context, Negoescu vorbește ca și cum decizia a venit pe ascuns, și nu cu vot în forul legal îndreptățit să o facă. ”Același tipar se vede și în alte decizii recente, inclusiv în cazul în care administrația condusă de Dominic Fritz este acuzată că a achiziționat generatoare electrice din fondul de rezervă al Primăriei Timișoara și le-a trimis în Ucraina, fără o consultare publică reală și fără o justificare clară în raport cu nevoile timișorenilor. Este aceeași logică a deciziei luate de sus, pe banii oamenilor, fără respect pentru cei care contribuie la buget”, mai spune Negoescu, cu o nouă poziție împotriva unui stat greu încercat.

Altfel, el punctează corect ipocrizia useriștilor, care dacă alți cheltuie sume enorme din bani publici spun că e risipă. ”Ipocrizia este evidentă – când alții făceau astfel de cheltuieli, cei de la USR erau primii care strigau «corupții!». Dar când situații similare apar în zona lor de influență, totul devine brusc «proiect cultural» sau «inițiativă comunitară. Standardele morale nu mai sunt principii, ci simple instrumente politice. Românii nu mai pot fi păcăliți cu acest dublu discurs. Diferența dintre ceea ce se promite și ceea ce se face a devenit prea mare, iar astfel de exemple nu sunt doar cheltuieli absurde, ci simptomele unei clase politice care, odată ajunsă la putere, repetă exact comportamentele pe care le condamna. Într-o perioadă în care fiecare leu contează pentru români, risipa și deciziile luate fără responsabilitate nu mai pot fi tolerate”, a mai spus Negoescu.

În final, îi reamintim lui Negoescu că al său coleg, Șrefan Corban, a asigurat ”votul de aur” pentru reducerea subvenției la încălzirea centralizată furnizată timișorenilor. Căci cei de la AUR se fac că au uitat!