Compartimentul de Alergologie de la Spitalul Județean a așteptat autorizarea peste un an de zile

Din iunie 2024, Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara a anunțat că se va înființa un Compartiment de Alergologie cu spitalizare de zi. Astăzi, la peste 33 de luni distanță, unitatea sanitară face inaugurarea acestui compartiment, unul care funcționează efectiv din această iarnă, după ce procedura de autorizare a fost extrem de greoaie.

În 2024, se pregătea autorizarea compartimentului, căruia i se alocase și spațiu în Spitalul Județean. Planul era să existe un compartiment de șase paturi, în regim de spitalizare de zi, cu servicii decontate de Casa de asigurări. Adresabilitatea e și pentru pacienții cu o patologie alergologică respriatorie, cutanată, digetivă, dar și pentru cei alergici la medicamente sau la veninul unor insecte, adică cei care au risc de șoc anafilactic. ”Conceptul acestui Compartiment este construit după modelul dezvoltat de  Rudolf Valenta, de la Universitatea de Medicină din Viena, partener științific al instituției noastre de peste 20 de ani și propus pentru titlul de Doctor Honoris Causa al UMF «Victor Babeș» Timișoara. Prin dotările sale, se pot efectua teste de provocare medicamentoasă în condiții de maximă siguranță, investigații prin care putem confirma existența unei alergii medicamentoase sau, dimpotrivă, infirma această suspiciune, contribuind astfel la înlăturarea temerilor nejustificate ale pacientului. Procedurile de testare medicamentoasă sunt adaptate după modelele utilizate de Universitatea din Montpellier, instituție cu care avem o colaborare științifică de excepție în domeniul alergologiei, susținută de  Pascal Demoly și de Anca Chiriac, doi apropiați și valoroși prieteni ai alergologiei românești”, spune Carmen Bunu Panaitescu, coordonatoarea compartimentului.

Astăzi, spitalul inaugurează Compartimentul de Alergologie și Imunologie Clinică, cu șase paturi, și oficial. Ministerul Sănătății a avut nevoie de mai mult de un an de zile pentru a autoriza înființarea efectivă a compartimentului, în condițiile în care DSP a dat autorizaței sanitară de funcționare din 28 mai 2025. În 2024, se anunță că acest compartiment urma să fie al treilea de acest gen din țară, după București și Cluj Napoca. Între timp, și la Iași s-a înființat un compartiment special dedicat patologiei alergice, una deloc de neglijat, căci din ce în ce mai multă lume suferă de alergii. La Spitalul Județean se vor face teste de înaltă precizie, pentru a stabili cât mai exact substanțele ce provoacă alergiile pacienților. ”De asemenea, prin efectuarea testelor de alergologie moleculară, vom putea stabili cu precizie profilul alergologic al pacientului, respectiv dacă este vorba despre o monosensibilizare asociată cu reacții încrucișate multiple sau despre o polisensibilizare, aspect esențial, deoarece abordarea terapeutică diferă semnificativ în raport cu particularitățile fiecărui caz. În consecință, vom putea formula un diagnostic de precizie în toate formele de alergie și, pe baza acestuia, vom putea aprecia riscurile asociate afecțiunii, inclusiv riscul de evoluție către forme severe sau de apariție a șocului anafilactic. Pe baza diagnosticului stabilit, va putea fi instituită o terapie țintită, în concordanță cu principiile medicinei de precizie”, mai spune medicul Carmen Bunu-Panaitescu.

În Europa, tot a patra persoană suferă de alergii, conform statisticilor.

foto: hosptm.ro