Note mici și în Timiș la Simularea Evaluării Naționale

La nivel național, notele luate de elevi la Simularea Evalăurii Naționale nu sunt deloc încurajatoare. Procentele din Timiș sunt cam în aceeași notă!

Ministerul Educației și Cercetării nu a publicat, cel puțin deocamdată, o statistică pe județe. La nivel național peste 30% dintre elevii care au fost prezenți la Simulare (fără ca școala lor să aibă profesori ce au făcut boicot) nu au luat 5, iar la Matematică, procentul depășește 34%. În Timiș, la Limba și literatura română, numărul notelor sub 5 a fost de 1338din 4981 de candidați prezenți, un procent de 26,68%. La Matematică, 1567 de elevi nu au luat 5, o notă simbolică de trecere, adică 31,59%. Procentele sunt puțin mai bune ca media națională.

Per total, 1453, adică 29,46% dintre elevi nu au avut media de 5. În Timiș nu a fost nicio medie de 10 și doar 156 peste 9. 816 medii au fost între 8 și 9, iar 839, între 7 și 8. 782 de medii au fost între 6 și 7, iar 785, peste 5, dar sub 6. La Limba și literatura română nimeni au fost ootp note de 10, iar la Matematică, zece. Nici la Limba maternă nu au fost note maxime. 14 elevi din 223 prezenți nu au luat note de trecere la proba dată doar de reprezentanții minorităților naționale.

Notele se pot trece în catalog dacă părintele va dori asta. Șapte școli din Timiș au boicotat Simularea, iar 222 elevi au fost afectați. Inspectoratul Școlar Județean Timiș nu a nominalizat școlile.