Spectacolele de teatru revin în școlile timișorene!

De luni, într-o serie de unități de învățământ din Timișoara se vor juca spectacole educative de teatru. Inițiativa are legătură cu programul Edupol, al Casei de Cultură.

Una dintre piesele alese este ”Copacul care cântă”, după nuvela lui Bernard Clavel, despre cum un copac uscat poate cânta dintr-o vioară. Regie e a Mirelei Puia, iar din distribuție fac parte: Mirela Puia, Adrian Jivan, Traian Mișcu și elevii Luca Puia și Daria Ch. Cvartertul Cantabile va asigura fundalul sonor. Piesa se joacă luni, 30 martie, de la ora 10 la Liceul Teoretic ”Vlad Țepeș”, iar de la 13 la Școala Gimnazială nr. 30. Marți, la 10 spectacolul ajunge la Școala Gimnazială nr. 27, iar de la 13 la British International School. Miercuri, de la 10,30, piesa se pune în scenă la Liceul ”Ion Vidu”.

Urmează ”Cantatata Cafelei”, cunoscută drept  „Schweigt stille, plaudert nicht” (trad. „Liniștește-te, nu mai vorbi”), o operă a lui Johann Sebastian Bach compusă inițial pentru a fi cântată în cafenelele din Leipzig, pe vremea contemporană cu marele compozitor. Satira la adresa dependenței de cafea, dar și adolescență și relatii în general este regizată tot de Mirela Puiu. Joacă Daiana Vinars, Daniel Zah, Traian Mișcu, iar Cvarterul Catanbile va asigura muzica. Se joacă în 2 aprilie de la 13 la Liceul ”Ion Vidu”, iar vineri, 3 aprilie, de la 12, în Piața Sfântu Gheorghe.

După vacanța de Paște, va urma și ”Patricia și distractorii”, un spectacol interactiv dedicat copiilor de ciclu primar, care îi învață lecții despre punctualitate, liniște și respect față de actul artistic. Spectacolul e regizat de Cristian Brătoiu. Joacă  Patricia Gavril-Chifu, Ionuț Pîrvulescu, Ioan Codrea, Maria Gornic. De muzică s-a ocupat Andrei Chifu, iar scenografia e semnată de Bajkó Attila. Spectacolul se joacă la 28 aprilie, de la 12, la Sala Lira, dar va fi special adaptat pentru copiii cu nevoi speciale de la Liceul Tehnologic Special „Gheorghe Atanasiu”.