De luni începe marele șantier de la Podul Muncii, iar impactul e direct și pe transportul în comun. Astfel, se vor modifica traseele autobuzelor E1 și E3, dar și a microbuzului 5B, creat pentru a lega Blașcoviciul de oraș, în compensare cu demolarea pasarei CFR de pe Pop de Băsești.
Practic, Bulevardul Iuliu Maniu și strada Pop de Băsești ies din traseul acestor trei mijloace de transport. Se va circula pe artera paralelă de la nord, adică Bulevardul General Ion Dragalina. Dezavantajul va fi că va fi doar o stație pe sensul spre Gara de Nord, nu două. Acum, o stație e lângă sensul de la Piața Iuliu Maniu, stație care pe noul traseu va fi cea de 33 și E7, din fața pizzeriei. Și o altă stație era la intersecția cu Bulevardul Regele Carol, de unde oamenii puteau urca la tramvaie. Acum, pe acest sens va fi o singură stație, în dreptul Liceului Teoretic ”Dositei Obradovici”, potrivit purtătorului de cuvânt al STPT, Cosmin Bradu.
La întoarcere, E1 și E3 nu vor opri de la Gara de Nord până la stația de 33, E7 li E8 de pe Bulevardul 16 Decembrie, din apropierea Bulevardului Constantin Brâncoveanu și bazarele aferente. În ceea ce privește microbuzul e5, el nu va mai veni până la Piața Iuliu Maniu, unde întoarcea în sens, ci va face rotația în sensul de pe strada Iancu Văcărescu, din dreptul pieței Iosefin.
Toate aceste modificări intră în vigoare de luni, de la prima oră. Până atunci, se circulă pe traseele vechi. Modificările sunt temporare, dar dura mult, căci podul nou trebuie să fie fata în februarie 2027, dacă nu vor fi amânări. Așadar, vor ține cam un an!
Iată modificările:
Expres 1
Traseu tur:
Pod Calea Șagului – Calea Șagului – bulevardul 16 Decembrie 1989 –bulevardul General Ion Dragalina – bulevardul Republicii – Calea Circumvalațiunii – Calea Torontalului – strada Grigore Alexandrescu – Calea Aradului – strada Ștefan Procopiu– Calea Aradului – Ikea
Stații tur:
Pod Calea Șagului – Shopping City (Calea Șagului) – Piața Veteranilor (Calea Șagului) – Calea Șagului (bulevardul Liviu Rebreanu) – Piața Iuliu Maniu (16 Decembrie) – Regele Carol (bulevardul General Ion Dragalina) – Gara de Nord – Gheorghe Lazăr (Circumvalațiunii) – Circumvalațiunii (Burebista) Piața Consiliul Europei (Calea Torontalului) – Miresei (Calea Torontalului) Liege (Calea Torontalului) – Vox – Grigore Alexandrescu (Calea Torontalului) – Universitatea de Științele Vieții – Girație (Aradului) – Tristan Tzara – Ikea – Gara de Nord (bulevardul General Ion Dragalina)
Traseu retur:
Ikea – Calea Aradului – strada Ștefan Procopiu – Calea Aradului – strada Grigore Alexandrescu – Calea Torontalului – Calea Circumvalațiunii – bulevardul Republicii – bulevardul General Ion Dragalina – bulevardul 16 Decembrie 1989 – Calea Șagului – Pod Calea Șagului
Stații retur:
Ikea – Tristan Tzara – Universitatea de Științele Vieții – Grigore Alexandrescu – Vox – Liege (Calea Torontalului) – Miresei – Piața Consiliul Europei – Gheorghe Lazăr – Gara de Nord (bulevardul General Ion Dragalina) – Constantin Brâncoveanu – Piața Iuliu Maniu – Calea Șagului – Piața Veteranilor – Shopping City – Pod Calea Șagului
Expres 3
Traseu tur:
Calea Martirilor 1989 – strada Surorile Martir Caceu – Aleea F.C. Ripensia – Pasaj Michelangelo – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul 16 Decembrie 1989 – bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul Republicii – bulevardul General Ion Dragalina – bulevardul 16 Decembrie 1989 – strada Budai Deleanu – bulevardul Dâmbovița – strada Ion Barac – strada Ardealului – strada Ioan Slavici – strada Ovidiu Cotruș – strada Wilhelm Tell – strada Paul Morand (Elba)
Stații tur:
Apicultorilor – Mureș – Martir Constantin Prezan – Martir I. Stanciu Martirilor – Casa Tineretului – Sala Constantin Jude – Pasaj Michelangelo Universitatea de Vest din Timișoara – Pod Mihai Viteazul – Biserica Piaristă – Piața Regina Maria – Jiul – Gara de Nord (bulevardul General Ion Dragalina) – Constantin Brâncoveanu – Piața Iuliu Maniu – Crizantemelor – Banatul – Dâmbovița Buclă – Baba Novac – Opre Gogu – Păcii – Canton CFR – Liceul Auto – Podgoriei – C.I. Nottara – Răscoala din 1907 – Polonă – Kromberg – Elba
Traseu retur:
strada Paul Morand – strada Otto Rudolf – strada Wilhelm Tell – strada Ovidiu Cotruș – strada Ioan Slavici – strada Ardealului – strada Ion Barac – bulevardul Dâmbovița – strada Budai Deleanu – bulevardul 16 Decembrie 1989 – bulevardul General Ion Dragalina – bulevardul Republicii – bulevardul Regele Ferdinand I – Pod Mihai Viteazul – bulevardul Vasile Pârvan – strada Cluj – Calea Martirilor 1989
Stații retur:
Elba – Kromberg – Otto Rudolf – Polonă – Răscoala din 1907 – C.I. Nottara – Podgoriei – Liceul Auto – Canton CFR – Păcii – Opre Gogu – Dâmbovița Buclă – Dâmbovița Transilvaniei – Piața Iuliu Maniu – Regele Carol (bulevardul General Ion Dragalina) – Gara de Nord – Jiul – Piața Regina Maria – Catedrala Mitropolitană – Facultatea de Electrotehnică – Universitatea de Vest din Timișoara Complex Studențesc – Cluj – Martirilor – Martir I. Stanciu – Mureș – Apicultorilor
Linia 5B
Traseu tur:strada Bârzava – strada Dunărea – strada Nera – Calea Circumvalațiunii – bulevardul Republicii – bulevardul General Ion Dragalina – bulevardul Regele Carol I (sens giratoriu Văcărescu)
Stații tur: Bârzava – Dunărea – Stadion – Nera – Gara de Nord (bulevardul General Ion Dragalina) – Regele Carol (Tinereții)
Traseu retur: bulevardul Regele Carol I (sens giratoriu Văcărescu) – bulevardul General Ion Dragalina – bulevardul Republicii – Calea Circumvalațiunii – Calea Bogdăneștilor – Buclă Ronaț – Calea Bogdăneștilor – strada Alexandru Lăpușneanu – strada Alecu Russo – strada Veronica Micle – strada Bârzava
Stații retur:
Regele Carol – Gara de Nord – City of Mara – Balta Verde – Grigore Alexandrescu – Ronaț – Grigore Alexandrescu – Alexandru Lăpușneanu – Veronica Micle – Bârzava



