Consiliul Județean Timiș a votat astăzi solicitările pentru patru din cele foste cinci tabere care mai erau administrate de Direcția Județeană de Sport și Tineret. De ani de zile, în Timiș, starea aceastora, mai ales a celei din Bogda, este una penibilă și deplorabilă, iar statul român se încurcă în birocrație.
S-au votat cererile pentru taberele din Bogda, Chevereșu Mare, Poieni Strâmbu și Poieni Sat, adică fix cele nefuncționale, pentru că la Herneacova mai e activitate, iar taberele cu angajați nu pot fi încă preluate. din ședința comisiilor reunite, vicele Alin Popoviciu a subliniat dificultatea unui demers greu de înțeles pentru oricine vine dintr-o țară civilizată. ”Cred că ne chinuim ca instituție de 10 ani să le tot luăm și acum avem posibilitatea să le luăm și nu putem rata aceasta moment”, a spus Popoviciu. Proiectele, per tabără în parte, nu au stârnit opoziția niciunui consilier, ceea ce ar fi fost anormal.
Herneacova nu poate fi încă solicitată Agenției Național pentru Sport. ”Din păcate, în actualul cadru legislativ nu putem să preluăm și personalul, se mai lucrează la actuala legea. De aceea, din cele cinci tabere soliticăm patru și Herneacova o vom solicita când vom putea prelua și personalul. Din păcate, lucrurile merg greu, și pierdem bani, pentru că exista o axă de finanțare la ADR Vest”, a punctat Simonis în plen, la votarea proiectului. ”Sper să fie ultima dată când facem această solicitare”, a spus consilierul județean PNL Nicolae Bitea.
Astfel, din aceeași odisee face parte și trecerile, de fapt, revenirile, direcțiilor de sport la consiliile județene. Altfel, tot despre tabere, în ședința comisiilor reunite, vicele Alexandru Iovescu a precizat că pentru reabilitarea tabereie de la Nădrag (foto), care fusese a primăriei, există un proiect tehnic și se va căuta finanțare pentru reunovare. El a spus că există o intenție de a face o tabără și la Conacul Petala din Jamu Mare, pe care CJT l-a preluat de anul trecut, pentru a-l reabilita.



