Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara ne-a obișnuit să comunice totul extrem de prost și în ultima clipă, dar angajatele de la comunicare au reușit să se ”autodepășească” în incompetență. De Ziua Mondială a Asistenței Sociale au făcut un eveniment fără mass-media, unde au chemat-o, totuși, pe redactorul-șef al Radio Timișoara, Adriana Dolcianu-Mărăscu, căreia instituția îi scrie greșit numele.
Angajatele Direcției de Asistență Socială consideră că pe a doua persoană din ierarhia Radio Timișoara o cheamă ”Adriana Dolceanu”. Asta deși ”sfântul” Google le putea fi de folos, mai ales că Adriana Dolcianu-Mărăscu (stânga imaginii) a devenit, pe vremea administrației Robu, cetățean de onoare a municipiului Timișoara. Atunci, ea nu era încă redactor-șef al Radio Timișoara și decizia s-a bazat pe faptul că jurnalista a fost considerată militant al apărării drepturilor omului şi demnităţii umane. Probabil din același motiv au invitat-o și cei de la DAS la evenimentul de marți făcut în contextul Zilei Mondiale a Asistenței Sociale. A fost o disucție închisă, la care au participat experți, reprezentanți ai instituțiilor locale, fundații și ONG-uri din oraș.
În deschidere au vorbit directoarea generală DAS Emese Esztero, viceprimara Paula Romocean, președinta Asociației Asistenților Personali Ana Rădulescu și, fără să fie clar de ce, Adriana Dolcianu (sau ”Dolceanu”, conform DAS). Reamintim, Radio România e condus de Robert Schwartz, fostul șef al redacției de limba română a Deutsche Welle. Se cunoaște și cu edilul Dominic Fritz,d ar nu am vrea să credeam că redactorul-șef al Radio Timișoara a fost scos în față la acest eveniment din acest motiv! Mai ales că scandalul de la TVR Timișoara, – unde șefa Dietlinde Dinesz i-a reproșat în mod ridicol realizatoarei de emisiuni Ramona Boroșovici de ce a invitat-o pe europarlamentara Diana Șoșoacă când șefa SOS a fost la Cenei, după teribila crimă -, este arhisuficient pentru clădirea posturile de stat de pe Pestalozzi.
Întâlnirea a fost un schimb de bune practici și s-a prezentat proiectul Social Pro, de creștere a calității serviciilor sociale. „La un moment aniversar, este potrivit să ne oprim pentru a recunoaște munca, dedicarea și efortul asistenților sociali și ale tuturor celor care activează în serviciile sociale. Societatea românească are nevoie, mai mult ca oricând, de profesii care construiesc încredere, relații și responsabilitate socială. Munca asistenților sociali contează, impactul lor contează, iar activitatea pe care o desfășoară în comunitățile noastre face cu adevărat diferența” a declarat Ana Rădulescu, președinte ASproAS.
În acest an Ziua Mondială a Asistenței Sociale s-a marcat sub conceptul ”Harambee” care provine din limba swahili și se referă la conceptul de solidaritate. „Pentru evenimentul din acest an, s-a ales simbolul celor 1001 de povesti și 1000 de imagini ale asistenților sociali. Prin fiecare caz, fiecare poveste, se conturează imaginea completă și complexă a profesiei de asistent social. Nu toate poveștile pot fi spuse și fotografiate. Fiecare intervenție, vizibilă sau nu, reprezintă dedicarea și contribuția voastră valoroasă într-o lume din ce în ce mai divizată. «Harambee» descrie cel mai bine munca asistenților sociali care, alături de membri comunității, construiesc, zi de zi, soluții, sprijin și speranță”, spune directoarea generală Emese Esztero.
Ziua Mondială a Asistenței Socială se marchează a treia zi de marți din martie, anual.



