Într-o vineri 13, medicul Dorel Săndesc a primit condamnare cu suspendare în prima instanță pentru uciderea din culpă a Ofeliei Marincu, patroana restaurantului Trio din Giroc, decedată la 9 luni după un accident rutier. Directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” poate face recurs și, conform unor surse Vestim, ar putea trece pe alt post dacă sentința va rămâne definitivă.
În 2018, un accident din comuna Giroc a schimbat viața familiei Marincu, deținătoare a restaurantului Trio. Mașina condusă de Dorel Săndesc a intrat în cea a familiei. Doctorul nu a acordat prioritate, dar a invocat pe parcursul procesului faptul că mașina cealaltă depășise viteza legală, astfel că nu a avut timp să o vadă, dar și că Ofelia Marincu stătea în spatele mașinii fără centură de siguranță. Femeia a fost cel mai grav rănită și Săndesc i-a acordat atunci, până a venit ambulanța, îngrijiri medicale. După 9 luni în ATI, Ofelia Marincu a decedat. Pe atunci, Săndesc era doar director al secției ATI de la Spitalul Județean. El a invocat în procesul înregistrat în 3 noiembrie 2023 la Secția Penală a Judecătoriei Timișoara că Marincu a murit din cauza unui șoc septic provocat de o bacterie din spital, dar și că era slăbită când a avut loc accidentul, deoarece ținea o cură agresivă de slăbire. Procurorii au respins aceste aspecte prin care medicul cerea culpă comună și au spus că Marincu nu ar fi luat nicio bacterie dacă accientul nu o ”trimitea” în ATI. Familia, dar și Spitalul Județean, s-au constituit părți civile în acest dosar.
Primul termen a fost în iunei 2025, iar sentința cu suspendare de 1 an și 8 luni a venit la al zecelea termen. ”În temeiul art. 192 alin. (2) C.pen. cu aplic. art. 75 alin. 2 lit. a C.pen. ?i art. 76 alin. 1 C.pen., totul cu aplic. art. 396 alin. (1) ?i (2) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Săndesc Viorel, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art. 91 alin. (1) C.pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare. În baza art. 92 alin. (1) C.pen., stabilește un termen de supraveghere de 2 ani care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se arată pe portalul Ministerului Justiției. Săndesc e obligat ca timp de doi ani să meargă la Serviciul de Probațiune Timiș, să primească vizita consilierului de probațiune, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau deplasare mai lungă de 5 zile, să anunțe orice schimbare domiciliu sau a mijloacelor de existență. Medicul va trebui să participe la un program social al Serviciului de Probațiune și să muncească 60 de zile în folosul comunității la AJOFM sau AJPIS.
Spitlaul s-a constituit parte civilă, deoarece la accidente, banii nu se decontează de la Casa de Asigurări de Sănătate. ”În baza art. 397 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 86 din C.pr.pen. și art. 320 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara și obligă partea responsabilă civilmente Omniasig Vienna Insurance Group SA să achite părții civile suma de 825.650,04 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei M. O.”, se mai arată în sentință. E important de precizat că în cele 9 luni, ofelia Marincu nu s-a mai trezit din comă, și, conform unor surse medicale, ăi mai funcționa doar un sfert de creier. Șansele sale reale de supraviețuire, și în absența vreunei infecții, ar fi fost, medical, aproape nule, iar la o viață normală, zero.
Spitalul a fost reprezentantă de curatori speciali, în acest caz avocatele desemnate de stat, Ana Marcela Baș, care e și parlamentară SOS Timiș, dar și Paula Loredana Gașpar. Curatorii speciali se desemnează când se consideră că există un conflcit de interese. Or, șeful secției Săndesc dădea vina pe spital în acest caz, deci a fost nevoie de așa ceva. Acum, Dorel Săndesc poate face recurs în zece zile. Cel mai probabil, o va face.
Dacă sentința rămâne definitivă, unele surse spun că i s-ar pregăti un post de consilier la Guvern, cel mai probabil, la Ministerul Sănătății, pentru a evita problemele majore de imagine. O vreme, interimară, ar putea fi actuala directoare medicală, Andreea Rață. Însă rămâne de văzut ce se va întâmpla după un foarte probabil recurs.



