Consiliul Județean Timiș a pus în transparență proiectul de hotărâre de adoptare a Ghidului de finanțare pe proiecte pentru cluburi sportive de drept public. Structurile vor trebui să aibă o contribuție proprie de 10%.
Pot aplica cluburile autorităților, dar și Direcția Județeană de Sport, Inspectoratul Școlar Județean Timiș, precum și asociațiile și cluburiel școlilor sau universităților. La fel ca în anii precedenți, se finanțează cheltuieli de organizare de competiții, dar nu și salarii, și banii se vor da prin deconturi. Va exista o linie de finanțare atât pentru sportului de performanță, cât și pentru sportul pentru toți. Proiectul de HCJ al ghidului poate fi consultat aici. Pentru cluburile sportiv de drept privat, se va face alt ghid, și alt concurs de proiecte.
Se pot transmite sugestii până la data de 13.03.2026, la adresa de
email: cornelia.paraipan@cjtimis.ro , prin poștă, la adresa Consiliul Județean Timiș, precum și la sediul instituției, la Registratură. Materialele transmise vor purta mențiunea: „Propuneri privind Proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2026.”
O organizație legal constituită poate cere dezbatere publică, tot până la 13 martie.



