Poliția Locală Timișoara a amendat firmele de publicitate care amplasează meshuri pe clădiri fără să respecte condițiile legale. În aceste situații au fost și reclame ale unor instituții sau compani de renume.
Din imaginile trimise de Poliția Locală, au fost în aceste situații meshuri cu reclamă la Mc Donald‘s, Clinicile Regina Maria, Turkish Airlines sau chiar Universitatea de Vest din Timișoara. Însă nu firmele la care se face reclamă au luat amenzile și au comis ilegalitatea, ci firmele de publicitate, care fie au amplasat meshurile fără aviz, fie le-au amplasat în condiții diferite de ce stabilise avizul (de obicei se pune un mesh mai mare decât e permis). PLT a dat de la început de an 37 de amenzi în valoare totală de 270.000 lei, date la 15 firme, care fie au pus meshuri ilegal, fie panouri publicitare tot fără a aeva aviz sau a respecta cerințele impuse de documentație.
Însă, există și situații în care și proprietarii de clădiri, inclusiv asociații, au fost amendate, pentru că au permis amplasarea meshului ilegal. Potrivit PLT, nu se aplică această măsură automat. Meshul UVT e amplasat chiar pe clădirea propriei Facultăți de Artă, așadar, nu e clar dacă UVT a luat amendă din acest consdierent. Însă PLT spune că de la început de an a dat 17 amenzi în cuantum de 12.500 de lei pentru proprietari de clădiri. De asemenea, după ce se dă dispoziția de desființare a reclamei, unii le-au menținut. Cinci firme au luat 12.500 de lei amendă.
În cazul amenzilor pentru meshuri sau panouri publicitare amplasate fără aviz, cuantumul exact, conform legii, îl stabilește arhtiectul-șef, care dispune și desființarea. Amenzile sunt 1000-10.000 de lei. conform unei hotărâri de consilliu local, sancțiunile pentru proprietarii de clădiri care au meshuri ilegale e între 500 și 2500 de lei. Același HCL prevede că menținerea reclamei după dispoziția de desființare e între 1000 și 2500 de lei.



