Lovitură majoră! Dominic Fritz a pierdut procesul cu ANI!

Zi neagră pentru primarul Timișoarei. Dominic Fritz a pierdut în prima instanță procesul cu Agenția Națională de Integritate, prin care contestate raportul instituției, ce îl declarase în conflict de interese! 

Judecătoarea Diana Lăsconi de la Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat astăzi și a respins cererea lui Fritz de rejudecare, în fapt, una de tragere de timp. completul a respins contestația lui Fritz, astfel că raportul ANI rămâne valid! ”Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantul Fritz Dominic Samuel. Respinge, în întregime, contestaţia formulată şi completată, înaintată de reclamantul FRITZ DOMINIC SAMUEL, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, având ca obiect – anulare raport de evaluare. Obligă reclamantul la plata către autoritatea pârâtă a sumei de 5269,10 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, recurs care se depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei, azi, 10 februarie 2026”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

Concret, acum decizia poate fi atacată de Dominic Fritz, care, cel mai probabil, o va și face. Căi de atac mai sunt, astfel că edilul nu-și va pierde funcția prea curând. După epuizarea tuturor căilor de atac, în mod normal, Instituția Prefectului Timiș ar trebui să-l elibereze din funcție, dacă verdictul va rămâne. Dacă ulterior Fritz va câștiga, va rămâne primar al Timișoarei.

Reamintim, problema invocată de ani e din primele săptămâni ale primului mandat. Fritz a înainte un proiect de HCL de PUZ făcut de biroul de arhitectură al consilierului local USRRăvan Negrișanu, care îl împrumutase oficial cu bani pentru campania electorală din 2020.

Iată și reacția lui Fritz:

”Curtea de Apel Timișoara a respins cererea mea de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate care a constatat că m-aș fi aflat într-un conflict de interese în 2020. Decizia nu este definitivă și o voi contesta la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez.
Pe scurt, mi se impută o Hotărâre de Consiliul Local a cărei elaborare a fost încheiată în întregime cu două săptămâni înainte să ajung primar. O modificare de PUZ la care a lucrat, ca prestator de servicii, o firmă de proiectare la care este asociat un arhitect care a împrumutat campania mea de primar cu 25.000 de lei. Perfect legal, transparent și fără legătură cu beneficiarul PUZ-ului, cum a pretins ANI.
Consider că interpretarea ANI este abuzivă și a fost folosită ca o armă politică, luând în considerare că au lăsat raportul la sertar aproape 3 ani și l-au scos cu câteva săptămâni înainte să fiu ales pentru al doilea mandat.
Aștept acum să văd de ce prima instanța nu a luat în calcul argumentele mele legale și irefutabile, apoi voi depune recurs. Posibila sancțiune, dacă aș pierde în a doua instanță, este definită în Codul administrativ ca abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni. Spun asta ca să nu-și facă false speranțe unii – nu plec niciunde!
Vă mulțumesc pentru susținere și vă asigur că rămân ferm focusat pe a livra rezultate pentru timișoreni.”