Vestul țării simte lipsa acută a Institutului Regional Oncologic, care nu se va termina sigur nici anul viitor. În acest context, tratamentele cancerului pentru adulți se fac Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, care vrea să mai cumpere un al treilea accelerator de radioterapie, dar și la OncoHelp.
Spitalul are în derulare un proiect cu Universitatea din Szeged, pentru creșterea capacității de tratament. Asta înseamnă, concret, achiziția a încă unui accelerator. „Proiectul presupune instalarea unui al treilea accelerator. Dacă totul decurge conform planului, până în 2027 acesta va fi pus în funcție. Ar fi un pas important pentru noi, pentru c am deveni singurul spital public din România dotat cu trei acceleratoare de radioterapie”, a declarat medicul primar de radioterapie, Sorin Dema, șeful Clinicii de Raditerapie a Spitalului Municipal. Acum, există două acceleratoare liniare de nouă generație pentru radioterapie externă. Dozarea radiațiilor se face în funcție de tipul, profunzimea și localizarea tumorii. Se face după ghidurile oncologice internaționale.
În funcție de indicația de tratament, radioterapia se asociază cu chimioterapia, în scop fotosensibilizator. Spitalul Municipal deține și capacitate de cazare,pentru pacienții care sunt din alte localități și trebuie să facă ședințe dese. „Secția noastră deservește pacienți din întreaga zonă de vest a țării. Ne adresăm tuturor pacienților care au indicație de radioterapie și oferim tratamente adaptate fiecărui caz. Putem trata pacienții atât în regim de spitalizare de zi, pentru cei care se pot deplasa de acasă, cât și prin spitalizare continuă, pentru pacienții nedeplasabili sau din alte județe”, a mai spus Sorin Dema.
Cele două aparate utilizate în în prezent sunt diferite. „Dispunem de două acceleratoare moderne. Unul de monoenergie (fotoni 6 MV), tehnica utilizată fiind de radioterapie cu intensitate modulată. Cel de-al doilea accelerator dispune de două tipuri de energie (fotoni 6 și 10 MV) și cinci niveluri în electroni (6, 9, 12, 15 și 18), cu el putând fi tratate tumori situate la nivelul capului, toracelui, abdomenului, pelvisului, dar și tumori superficiale sau metastaze cutanate”, explică medicul Dema.
Pentru cancere ginecologice, există și aparat de brahiterapie, adică o radioterapie făcută din interiorul corpului pacientei. „Dispunem de un aparat de brahiterapie cu 24 de canale, pe care îl folosim în cazul pacientelor cu cancer de col uterin, endometru sau vagin. Putem face tratament atât postoperator, cât și preoperator”, a mai precizat șeful Clinicii de Radioterapie.
Spitalul are secția de Radioterapie cu spitalizare continuă, pe Bulebardul Victor Babeș nr. 22, unde sunt 24 paturi, dar și Laboratorul de Radioterapie cu enerii înalte (buncărul) de la Clinicile Noi, unde se face iradierea tumorilor. Programările se pot face telefonic, la numărul 0725.067.609, sau online.
.



