După mai multe instituții, inclusiv ANAF cu Ana, acum și Primăria Municipiului Timișoara și-a creat asistentul virtual. Îl cheamă Timi.
Robotul de chat e integrat în cele 141.000 de conturi de utilizatori unici și poate răspunde și vocal, și, spun cei de la primărie, chiar în orice limbă. E disponibil 24 din 24, nu furnizează opinii și nu utilizează surse externe pentru informații. „Digitalizarea Primăriei Timișoara a pornit de la nevoia timișorenilor și a firmelor de a găsi rapid un răspuns, o informație, o programare, fără să piardă timp navigând prin meniuri complicate sau documente stufoase. Am gândit toate serviciile digitale cu o întrebare simplă în minte: «cum ajunge cetățeanul, cât mai ușor, la ceea ce are nevoie?» Și pentru asta, informația trebuie să fie ușor de găsit, nu la capătul unui labirint birocratic. Asistentul virtual pe care îl lansăm acum, este un pas firesc în această direcție. Este un instrument care caută în locul celui care îl folosește și sintetizează informația în funcția de problema pe care cetățeanul o are. E un asistent care îți spune ce ai de făcut dacă vrei să construiești o casă în Timișoara sau dacă ți-ai pierdut buletinul, de exemplu”, spune primarul Dominic Fritz.
Timi răspunde, așadar, pe baza datelor din siteul primăriei. Pentur serviciile de registratură, poate utiliza date din platformele interne, dar doar cu acordul titularului. Utilizat din contul unic, el ține cont de interacțiunile cetățenaului cu administrația locală, precum cereri, sesizări sau programări anterioare. Timi te poate ajuta să te programezi la Didrecția de Edidență a persoanelor și după ce ”el” face rezervarea online, vine și un SMS de confirmare. De asemenea, asistentul AI va redirecționa și cererile spre instituțiile corespunzătoare.
Acum, la început, asistentul poate fi testat și de cei fără cont unic, o perioadă limitată. Nu cere date persoane și nci nu poate extrage din calculator nimic despre utilizator, garantează reprezentanții primăriei.



